Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Memorial

Publicat in Romania Literara, miercuri 24 iulie 2002 ·

Cînd prietenul meu portughez - bun cunoscător al României, unde a petrecut mulţi ani şi al cărui popor a sfîrşit prin a-l îndrăgi - m-a întrebat cum poate vizita Memorialul Sighet, i-am dat informaţiile necesare, dar l-am sfătuit să nu se ducă.

- De ce?, m-a întrebat.

- Ştiu că-i iubeşti mult pe români şi n-aş vrea să-ţi schimbi părerea despre ei.

Crezînd că glumesc, prietenul meu a plecat în Maramureş, a participat la cel de-al X-lea Simpozion (şi ultimul) al Fundaţiei Academia Civică, desfăşurat anul acesta la începutul lunii iulie, şi s-a întors de acolo îngîndurat, pentru că nu m-a mai căutat timp de cîteva zile. Cînd, în sfîrşit, ne-am întîlnit după o săptămînă, aş fi vrut să vorbim despre orice altceva, dar nu despre recentul său voiaj. Portughezul era însă de altă părere.

- În România mă simt mereu în ţara surprizelor, a început el. Credeam că ştiu totul despre ţara ta; o cunoscusem pe vremea lui Ceauşescu, o cunosc acum, am vizitat zeci de locuri unde cea mai mare parte a românilor nici n-au călcat, din Bucovina pînă în Banat, dar la Sighet am aflat ceva neaşteptat. Am aflat cum arată oroarea de aparenţă benignă.

- De ce "benignă"?

- Cred că în România oroarea a fost şi va fi de aparenţă benignă. Gulagul şi Auschwitz-ul (l-am văzut!) sunt covîrşitoare şi spectaculoase. Dar închisoarea "belle époque" austriacă de la Sighet, unde demnitarii României au fost exterminaţi ştiinţific, încetul cu încetul, prin izolare şi alimentare cu adevărat raţională (700 de calorii pe zi) a însemnat pentru mine exemplul perfect de oroare benignă.

- Crezi că e un specific naţional?

- Mi-e teamă că da. Sighetul e opera unor laşi care nu îndrăzneau să-şi omoare duşmanii deodată şi care îşi linişteau astfel conştiinţa - sau ce mai rămăsese din ea. Două lucruri m-au uimit acolo.

- Care?

- Întîi, spaţiul morţi

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare, ca Polonia: Pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei / Ce avem în momentul de faţă, prezenţă militară, planuri de apărare NATO sunt suficiente

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că pentru fiecare ţară este importantă securitatea şi siguranţa ei, dar consideră că România nu ar trebui să ceară în acest moment amplasarea de focoase nucleare. ”Ce avem în momentul de faţă

Scandal între mai multe eleve de la un liceu din Câmpina, județul Prahova

Ziua Constanta acum 2 ore
De la o discuție în contradictoriu legate de vestimentație, cinci eleve ale unui liceu din municipiul Câmpina s-au luat la bătaie. ''Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au fost sesizați de către un profesor al unei unități de învățăm

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 5 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Două contestații privind candidaturile lui Nicușor Dan și Crin Antonescu, respinse de CCR

Ziua Constanta acum 20 minute
Curtea Constituțională a Românie informează că în ședința din data de 14 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații. Potrivit

Claudiu Târziu contestă candidatura lui George Simion: „Trebuia un candidat cu şanse mai mari”

Adevarul acum 43 minute
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere (CNC) al AUR, Claudiu Târziu, a declarat, vineri, că partidul său ar fi trebuit să aleagă „un candidat cu şanse mai mari” pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Ford Otosan Craiova începe livrarea primelor vehicule electrice fabricate în România

HotNews acum 2 ore
Producătorul auto Ford Otosan anunță vineri un moment important, fiindcă primele vehicule electrice produse în România pleacă spre clienții Ford din întreaga Europă. Compania produce la Craiova trei modele complet electrice: Puma Gen-E, E-Transit Co

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 4 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Bolojan deschide grădina și interiorul Palatului Cotroceni pentru vizitatori: E un semn de respect

Wall-Street.ro acum o ora
Începând cu a treia săptămână din luna martie, grădina și interiorul Palatului Cotroceni vor fi deschise vizitatorilor, a anunțat Bolojan. "La fiecare final de săptămână, de vineri până duminică, toată această suprafaţă, inclusiv interioarele, vor f

Vremea

București
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°