Un autor respectat (Martin Walser), care trece drept unul din cei mai mari prozatori germani în viaţă, scrie un roman intitulat Moartea unui critic. Manuscrisul este încredinţat unei edituri de venerabilă tradiţie şi excelent renume (Suhrkamp) unde autorul în cauză este "obişnuitul casei". Romanul este programat să apară în toamnă pe piaţă. Walser însă doreşte publicarea lui anticipată în paginile de foileton ale unui mare ziar ("Frankfurter Allgemeine Zeitung"). Îi adresează aşadar confidenţial o scrisoare redactorului şef (Frank Schirrmacher), încredinţîndu-i acestuia manuscrisul. Răspunsul la scrisoare este publicat în ziarul amintit sub forma unui act de acuzare. Autorul este ţintuit la stîlpul infamiei nu pentru eşecul demersului său literar ci pentru virulenţa discursului său antisemit. Schirrmacher consideră romanul lui Walser "un document al urii", "o execuţie publică", "asasinarea unui evreu"...

Căci Moartea unui critic este un roman cu cheie, o satiră, un pamflet, o răfuială cu mass-media şi cu atotputernicia unei personalităţi care trece drept "papă al literaturii". Vizat este Marcel Reich-Ranicki, supravieţuitor al Holocaustului, iar romanul cu pricina ar fi răzbunarea tîrzie a lui Martin Walser pentru vehemenţa cu care criticul i-a desfiinţat unele cărţi. Criticul ripostează public. Se ridică de peste tot voci pro şi contra romanului - pe care nimeni - cu excepţia cronicarilor literari ai marilor ziare - nu-l citise încă.

Editurii Suhrkamp i se recomandă (inclusiv de către Marcel Reich-Ranicki) să nu publice cartea. Tot marele critic mărturiseşte la televiziune şi-şi articulează în presă îndurerarea profundă, jignirea pe care romanul lui Martin Walser i le-a provocat lui şi soţiei sale.

Alte voci se pronunţă pentru publicare. Suspansul creşte. Scandalul la fel, făcînd valuri mari şi în apele televiziunii. Consiliul de conducere