- Istoric - nr. 144 / 25 Iulie, 2002 Am plecat pe frontul de Rasarit, cu Regimentul 40 - Artilerie, facand parte din Divizia 20 - Infanterie, din Targu-Mures, refugiat, dupa cedarea nordului Ardealului, la Blaj, refugiata la Alba Iulia, comandant de regiment fiind colonelul Ilie Dumitrescu. Comandantul Diviziei a fost generalul Gheorghe Georgescu, pana la Donet, urmat de generalul Nicolae Tataranu, pana la Stalingrad. Efectivul unitatii noastre, la plecare, a fost: 51 de ofiteri, 41 de subofiteri, 3 maistri militari, 1.232 de ostasi si 1.248 de cai. Am luat parte la luptele de la: Sud de Harkov, Donet, Izum, Oskoi, Don si Stalingrad, alaturi de armata a VI-a germana, comandata de generalul Korzfleich. Inca de la Don, in inaintare, stepa ruseasca ne-a aparut ca o explozie de lumina fara de sfarsit. Intinderea ei, sub un soare de foc, ne inspaimanta. Armata simtea nevoia de apa si odihna. Caii au inceput sa cada, din lipsa de apa si furaje, precum si datorita bombardamentelor aviatiei sovietice executate noaptea, la lumina parasutelor luminoase, lansate de aviatie. Mergeam. Mergeam, ca o caravana in sir indian in urmarirea inamicului. Pana si praful starnit de noi, ni se parea intunecat din cauza arsitei. Si vazduhul mi se parea intunecat. La un moment dat, au inceput sa sufle vanturile puternice ce miscau dunele de nisip, facand sa se albeasca tot cerul. Pustiul inghitise totul in jurul nostru. Oamenii priveau in gol, istoviti, pe jumatate adormiti de oboseala. Imploram cerul sa ne aduca ploaie binefacatoare. Mergeam si priveam acel pustiu ce ne infricosa, iar imprejur nu vedeai nici o asezare omeneasca. Totul era mut, inspaimantator. In aceasta pustietate inaintam cu gandurile noastre pierdute. Inca de la 23 august 1942, Armata Romana si germana au ajuns la periferiile Stalingradului, dupa trei saptamani de urmarire a inamicului care se retragea si pe