convorbire cu dr. Augustin CAMBOSIE, psihoterapeut Un vis comod despre autoritate: cineva cu o mînă de fier îi ia de guler pe toţi cei ce ne împiedică să trăim cum se cuvine, îi zgîlţîie corespunzător, apoi stabileşte legi şi norme de conduită socială veghind la aplicarea lor. În această liniştitoare proiecţie noi n-avem aproape nici o atribuţie: singura grijă ce ne rămîne e să ne bucurăm de viaţă. Dacă vreodată mîna de fier, altminteri atît de necesară pentru ceilalţi, se apropie primejdios de gulerul nostru, dintr-o dată visul devine coşmar: în acest caz descoperim că autoritatea e constrîngătoare, rigidă, şi-atunci îi contestăm dreptul de a ne reglementa viaţa. Ca şi nenorocirea, boala sau moartea, autoritatea pare ceva care-i priveşte doar pe alţii. Între supunerea la autoritate şi contestarea acesteia, cum ne păstrăm echilibrul?

Dubla legătură Stimate domnule doctor, autoritatea este sinonimă, de regulă, cu puterea, prestigiul, consideraţia, valori ispititoare pentru oricine. Dar, în acelaşi timp, avem tendinţa de a o respinge: ţine această tendinţă de un anume timp istoric, de un temperament recalcitrant, de o etapă a tranziţiei? Relaţia noastră cu autoritatea? Nimic nou. Ea funcţionează dintotdeauna într-o istorie a omenirii care se bazează pe modelul familial şi de structură socială de tip iudeo-creştin, care ne caracterizează şi pe noi, lumea occidentală, să spunem aşa. Siegmund Freud a descoperit că există un tip de legătură, o matrice, un model de relaţie denumit de el "complexul Oedip", care caracterizează poziţia noastră faţă de autoritate şi ambivalenţa acestei poziţii. Cînd vorbim despre o persoană care deţine autoritatea, la cine ne referim, de fapt? La cineva care are libertatea, puterea şi condiţiile/mijloacele de a lua şi de a asuma o decizie. În principiu, într-un cuplu persoana care deţine rolul activ, masculin, falic, reprezintă aces