Autoritatea are o aură impersonală care ar trebui să impună. Autoritatea este rece, glacială, dar dreaptă. Autoritatea este previzibilă, ca şi legea a cărei prelungire este. Autoritatea nu are burtă, nu transpiră, autoritatea nu are păreri ci doar idei coborâte dinspre deţinătorii supremi ai suveranităţii. Mereu m-am gîndit însă la oamenii ăştia care sînt încarnarea umană şi de cele mai ori nefericită a autorităţii. Mi-e frică de frustrările lor, de copilul lor care ia note proaste, de nevasta care nu are timp de el şi poftele lui, de amanta care nu îl mai place, de vecinul cu maşină mai frumoasă. A ajuns deja un loc comun să faci mişto de poliţişti, aşa că nu insist. Dar apar în oraş fel de fel de alte organizaţii, în care diverşi indivizi, cei mai nerealizaţi din societate, capătă autoritate. Dacă poliţiştii au totuşi un statut şi au trecut printr-o şcoală şi se bucură de un salariu relativ decent, liota de bodyguarzi de pe la instituţii au salarii mizere şi nici un fel de pregătire anterioară. "Băi, hai, gata. Afară". Bărbatul în uniformă îl ia de guler pe un puşti care vinde ziare la metrou. Are o uniformă albăstruie pe care o vezi prin staţii, uniforme care se plimbă plictisite, de cele mai multe ori, fac glume cu cerşetorii şi îi hărţuiesc pe cei care fac un ban din ziare. De ce are nevoie metroul de o poliţie proprie cînd Poliţia are secţii în unele staţii ar fi greu de zis. Impresia unanim răspîndită în România este că dacă simţim că nu este în ordine ceva, punem un om în uniformă acolo. O autoritate celestă ar trebui să coboare şi acolo. Un om în uniformă face cît zece. Inutil de zis că apariţia noilor uniforme la metrou nu a făcut altceva decît să dea de lucru unor şomeri

prost pregătiţi, complexaţi, care îşi eliberează refulările asupra aurolacilor şi călătorilor, în virtutea faptului că prima dată în viaţa lor reprezintă ceva, o autoritate ac