La începutul anilor şaptezeci, în micul orăşel de la capătul lumii, discoteca se înfiripa, ca stîlpul de sare din coasta Evei, în sala de mese a cantinei Liceului Agricol din vecinătatea celui Teoretic, zis Real-Umanist, mai prestigios şi mai cuminte, didactic vorbind, născut încă din vremurile în care frumoasa Persida l-a zărit pe frumosul Hubăr în romanul Mara al celui dintîi mare prozator pe care îl născu Ardealul, dacă nu îl luăm la socoteală pe globetrotterul Ion Codru Drăguşanu. Un uşor miros de varză fiartă plutea peste magnetofonul care lansa nebunia Machine Head în care strigă laolaltă Ritchie Blackmore cu Ian Gillan, grozav ce tare strigă Ian, se cutremură pereţii, ne învăluie, ne ameţeşte, ne mişcăm langsamer, însă pe ritm, în uşorul miros de varză, un batic policrom port legat la gît cu figurile lui George, al lui Paul, al lui Ringo, al lui John, şi tare sîntem supăraţi că susnumita Yoko Ono, de prin Orientul cel de departe, s-a băgat între ei ca o muscă nedorită într-o cameră tihnită, la vreme de vară, departe de caniculă. Şi Yoko i-a învrăjbit cu alte pretenţii, cu alte aspiraţii care nu erau, orişicîtuşi, ale lor. Ei sînt mari de la "Yesterday" către cîntările acelea cu sergentul Pepper, în care îi vedeam noi pe coperta elpiului cu uniforme, cu fireturi, ca la un fel de înmormîntare, sau ce draci era aia să fie, un fel de halleluiah cu fragmente anapoda de fanfară. Ce vine Yoko şi-i împinge spre alte cele?! Că doar acum apăruse Mahavishnu Orchestra cu treburi orientale pe care atît de ca lumea o prezintă Chiriac la Metronom, şi noi precis o să primim elpiul "Apocalypse" de la moş Todor Andrica de la New York care vine mai tot anul în vizită la neamurile lui din Radna. Cutare a şi văzut deja discul la Arad, cu poza lui McLaughlin care grozav s-a împrietenit cu Carlos, cel care născu nebunia pe nume "Black Magic Women" şi, mai tîrziu, hitul ăla le