Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relaţii

Publicat in Dilema Veche, vineri 26 iulie 2002 ·

În multe din serialele americane cuvîntul "relationships" apare des, pe diverse buze, în contexte tot mai variate şi mai complexe. Se conturează ca un termen- cheie pentru structura serialului, pentru interacţiunile dintre personaje şi evoluţia lor ulterioară. Scopul majorităţii personajelor din seriale, fiecare la nivelul producţiei în care joacă, este tocmai să îmbunătăţească sau măcar să aducă în stare de funcţionare aceste relaţii. "Relaţii" nu desemnează, aici, nici legăturile strict personale, nici pe cele de serviciu sau sociale, ci un amestec voit confuz între cele două. Discuţiile dintre eroi şi eroine reprezintă, de cele mai multe ori, scheme de facere sau desfacere ale acestor relaţii. Cine nu joacă destul de profesionist, riscă să piardă esenţial: sentimente, bani, prestigiu... Fiecare dintre serialele mai mult sau mai puţin subtile se ocupă de "relaţii" în modul său propriu. "Tînăr şi neliniştit", soap-ul tipic, este construit aproape exclusiv în jurul termenului, pe care îl tratează cu respect, şi-l ia foarte în serios: relaţiile sînt cele care permit, pe de o parte, prelungirea infinită a serialului prin angrenarea personajelor în multiple combinaţii; şi, pe de alta, asigură scheletul pe care sînt, apoi, brodate speculaţiile morale şi ideologice ce alcătuiesc mesajul filmului. "Ally McBeal" le comentează, şi evaluează,

transformîndu-le în meta-relaţii; şi, în acelaşi timp, le duce dincolo de limitele, banale, ale normalului, transferîndu-le dacă nu într-o sferă fantastică, măcar într-una imaginativă, livrescă, estetică. "M.A.S.H." are drept subiect tocmai aceste relaţii: rostul serialului este să le ironizeze, ba, mai mult de atît, chiar să le demonteze. La fel "Familia Bundy", dar înlocuind umorul şi ironia cu grotescul şi mutînd accentul de pe deconstrucţia lor pe derizoriul şi inutilitatea acestora. "Dădaca", un serial ce nu mai rulează

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Explozie într-un poligon militar din Vâlcea: Patru elevi și un instructor, răniți

HotNews acum 13 minute
Incidentul a avut loc în poligonul Goranu, județul Vâlcea în timpul executării unei ședințe de confecționare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu exploziv real. „Patru elevi și un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

Eurial Invest, livrează peste 550 de maşini către Grupul Cris-Tim

Mediafax acum 2 ore
Eurial Invest, dealer oficial al mărcilor Peugeot, Citroën, DS şi Opel îşi consolidează divizia de B2B semnând un parteneriat de un an şi jumătate cu Grupul Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din România. Astfel, o

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 18 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Orban, după ce a vorbit cu Putin la telefon: Noi am propus un armistiţiu de Crăciun, dar Zelenski l-a respins. Kievul spune că nu a existat o astfel de discuție

HotNews acum 3 ore
Viktor Orban a avut o conversație telefonică, miercuri, cu președintele rus Vladimir Putin, în care au discutat despre situația din Ucraina. Premierul maghiar spune că ulterior i-a propus lui Volodimir Zelenski un armistițiu „de Crăciun”, însă acest

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°