Pus la indexul limbii de lemn, termenul "liberalism" zburdă vioi prin jucăuşul limbaj al tranziţiei, care încearcă să-i croiască straie noi, de coupură post-modernistă. Exuberanţa lui în patria lui Dracula se datorează în bună măsură unor împrejurări neaoşe: între liderii PNL s-a încins o sfadă care ameninţă să pună venerabila formaţiune pe butuci... Liberalii autohtoni au mai experimentat nu o dată această poziţie incomodă. Ceea ce nu au experimentat este episodul fără precedent intervenit pe parcursul prezentei răfuieli, cînd un grup de militanţi notorii ai societăţii civile, nemembri ai Partidului Liberal, i-au poftit pe indomptabilii rivali să depună armele şi să se ocupe de apăsătoarele probleme ale chinuitei noastre tranziţii. Adresîndu-şi apelul acestor interlocutori, reprezentanţii societăţii civile recunosc implicit că aceasta şi-a gestionat consecinţele participării la nefericita guvernare CD mai puţin dezastruos decît alţi parteneri ai defunctei coaliţii, începînd cu PNŢCD. El a adoptat la timpul potrivit unele măsuri profilactice: refuzul de a mai rămîne la remorca ţărăniştilor, evitarea propriei sale scindări provocînd scindarea formală a Convenţiei, decizia de a merge în alegerile din 2000 de unul singur,

disocierea de fostul preşedinte Constantinescu, dobîndirea statutului de partid parlamentar, negocierea unei platforme de colaborare cu PD şi asumarea funcţiilor unei opoziţii active, delimitarea categorică de extremism şi debarasarea fără convulsii de un preşedinte de onoare fost informator al Securităţii. Mai puţin izbutite au fost tentativele îndreptate spre consolidarea PNL: efemera şi perfect sterila racolare a preşedintelui fostului PAC, încuscrirea cu deocheatul grupuscul botezat "Alianţa pentru România", recrutarea neasimilată a lui Stolojan. Toate acestea pot fi privite ca semne de căutare a unei strategii a cărei concepere nu poat