Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegrafice

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 iulie 2002 · · · ·

Cobra, la 26 de secunde de podium, la Brasov

Raliurile automobilistice au capatat o amploare considerabila in Romania. Astfel, Raliul Romaniei de la Brasov a pus in lumina evolutia surprinzatoare a echipajului Cobra Racing Team (Ilina-Campean), cu numarul de concurs 25, clasata pe locul patru, la numai 26 de secunde de podium. Dupa locul trei, la grupa N, ocupat la Raliul Hunedoarei, clasarea pe pozitia a patra a categoriei, intr-o etapa de Campionat European, confirma faptul ca valoarea echipajului Cobra Racing este in continua crestere. La finalul Raliului Romaniei, Cobra Racing Team se afla pe locul opt in ierarhia generala, rezultat care a fost posibil, nu in ultimul rind, datorita sprijinului financiar acordat de Grupul de firme UTI, membru fondator al asociatiei. Puterea financiara a grupului a permis achizitionarea unei masini de raliuri de ultima generatie, Mitsubishi Lancer Evo VI de grupa N. (A.M.)

Directoare de scoala cu diploma falsa

Directoarea scolii din comuna ieseana Motca este acuzata ca si-a falsificat actele pentru a fi reconfirmata in functie. Conducerea Inspectoratului Scolar Judetean Iasi sustine ca directoarea a vrut sa-i pacaleasca pe membrii comisiei de concurs, prezentind in dosar adeverinte false care atestau ca ar fi primit in ultimii cinci calificativul ?foarte bine?, necesar, conform metodologiei, inscrierii la concursul pentru postul de directoare. ?Am descoperit insa ca, in anul scolar 1999-2000, Emilia Stefan a primit de la fosta conducere a ISJ calificativul ?bine?, si nu ?foarte bine??, ne-a declarat Genovica Vulpoi, inspector-sef adjunct in ISJ si presedinte al Comisiei de concurs pentru posturile de directori. Emilia Stefan a fost destituita din functia de director si este acuzata de fals in acte. (R.C.)

Si-a aruncat mama de la etajul 6

Un bucurestean din cartierul Berceni a fost arestat,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum o ora
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum o ora
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum o ora
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°