Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu deranjati patronii!

Publicat in Ziua Constanta, luni 29 iulie 2002 ·

Inspectorii OJPC au fost amenintati zilele trecute in port, atunci cand mersesera sa faca un control. "Ghinionul" inspectorilor a fost ca au dat peste niste "smecheri" care s-au grabit sa le arate ca se pun cu cine nu trebuie. A urmat apoi o serie de amenintari si intimidari de genul: mai vorbim, mai discutam, vedem noi cine e mai tare. Se vor fi dat telefoane in mod ostentativ pe la cine stie ce consilieri reali sau fictivi, se vor fi chemat soferii cu Mercedesul si Jaguarul decapotabil, pentru ca sa priceapa "intrusii" care sunt raporturile de forte. Atunci cand au vazut ca inspectorii nu cedeaza, baietii isteti au trecut la amenintari mult mai subtile, de genul: mergem la Procuratura si va reclamam ca ne-ati cerut mita. Anuntat telefonic, inspectorul sef al OJPC, Eugen Voineagu, a ajuns la fata locului pentru a rezolva conflictul. La plecare, baietii au facut o plimbare "de control" in spatele masinii in care se afla Eugen Voineagu, pana la gara. Intr-o discutie in care l-am rugat sa ne relateze exact ce s-a intamplat, inspectorul-sef al OJPC ne-a spus ca nu a fost amenintat personal, iar faptul ca au fost urmariti cu masina este doar o incercare de intimidare, lasand sa se inteleaga ca nu s-a intamplat altceva mai grav. Dar noi stim ca Eugen Voineagu este un tip foarte echilibrat, care stie sa evite conflictele inutile... Actiunile repetate ale Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor si ale Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului probabil ca i-au cam speriat pe cei care pretind ca ofera servicii pe litoral, dar in realitate se chinuiesc sa stranga cat mai mult pana la sfarsitul sezonului. Desi, personal, nu cred ca se vor grabi prea multi sa ia masuri pentru igienizarea activitatii pe care o desfasoara. Adica de ce sa dea patronul bani ca sa isi mai cumpere doua frigidere, doar pentru ca inspectorii OJPC ii spun ca nu au voie sa pastreze

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Accident rutier tragic în Sibiu. Un copil de 6 ani a murit

Ziua Constanta acum 23 minute
Un copil de șase ani a murit în urma unui accident produs în județul Sibiu, pe DJ 106. În accident au fost implicate două mașini. Un accident rutier a avut duminică, 29 decembrie 2024, în județul Sibiu, pe DJ 106. Potriviti ISU Sibiu, în accident a

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 2 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum o ora
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă

Mediafax acum o ora
Piloţii avionului prăbuşit în Coreea de Sud au emis un semnal de alarmă către turnul de control de pe Aeroportul Internaţional Muan. Semnalul a fost lansat la puţin timp după ce turnul de control a avertizat despre prezenţa unor păsări în zonă.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 2 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

„Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”. Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025

HotNews acum 2 ore
Economia mondială abia a început să lase în urmă impactul pandemiei de Covid-19, dar în 2025 este pe cale să se confrunte cu un nou set de provocări, precum posibilele tarife comerciale din partea lui Donald Trump, care ar putea veni cu o nouă doză

Încă o tragedie aviatică pe final de an: Cel puțin 85 de morți în urma prăbușirii unui avion în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tra

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 2 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/3°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°