Theatrum Mundi, Bucuresti – Regele moare, de Eugen Ionescu

Regia: Victor Ioan Frunza. Scenografia: Adriana Grand. Muzica: Marius Leau.

Cu: Marius Bodochi, Florina Cercel, Gabriela Butuc, Viorel Paunescu, Irina Birladeanu, Marius Gilea, Ligia Duna (soprana).

Orchestra: Marius Leau, Eugenia Leau, Lisandru Aureliu, Miron Vasilescu, Ligia Duna.

Doua sint liniile de forta pe care regizorul Victor Ioan Frunza si-a ridicat constructia scenica la Theatrum Mundi: solutia scenografica, nemaivehiculata in spatiul scenic de la noi – cel putin de o buna bucata de vreme – si exceptionala prestatie a lui Marius Bodochi in rolul principal din Regele moare, textul lui Eugen Ionescu. Daca exista o trasatura care leaga ultimele spectacole ale lui Victor Ioan Frunza, aceasta este un soi de manifest pentru normalitate si coerenta, un refuz al hiatusului sau al sincopei socante. Oricit de eclectice au fost, modalitatile scenice abordate, uneori pina la incongruenta, bagheta regizorala a ultimelor productii a staruit in armonizarea tuturor solutiilor disparate (vezi, de exemplu, ariile interpretate de mezzosoprana si masinaria constructivista de pe scena), astfel incit spectacolul sa ramina unitar si usor de inteles.

In Regele moare, ca semn exterior al invizibilei miini regizorale atotdatatoare de unitate, sta, desupra tuturor, o bucata de ceas ale carui limbi zgomotoase, neintrerupte nici o clipa, fac si re-fac prezenta, in permanenta, tema esentiala a spectacolului. De altfel, pe parcursul intregului spectacol, sta in puterea fizicalitatii, a obiectelor concrete din decor, sa sublinieze fiecare nuanta a regiei. In staticul ionescian, decorul cinetic al Adrianei Grand, mutind accentele fizice corespunzatoare fiecarei schimbari din traseul interior al regelui muribund, este elementul cel mai mobil. Pornind de la o remarca din text despre