Pe data de 3 iunie 2002 a avut loc la sediul Colegiului Noua Europa din Bucuresti un colocviu international avind ca tema Posteritatea stiintifica a lui Mircea Eliade. Organizatori: Colegiul Noua Europa si Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii din cadrul Universitatii din Bucuresti. Au participat: Douglas ALLEN (University of Maine, SUA), Sorin ALEXANDRESCU (Universitatea din Amsterdam si Universitatea din Bucuresti), Bryan RENNIE (Westminster College, SUA), Andrei OISTEANU (Universitatea din Bucuresti) si, ca moderator, Andrei PLESU (Colegiul Noua Europa). Prelegerile au fost urmate de discutii animate.

Publicam in aceste pagini contributia lui Andrei OISTEANU.

Criza spirituala si neopaginismul ca solutie

Dupa cum se stie, crestinismul nu a servit, de regula, ideologiilor nationaliste care s-au dezvoltat in Europa sfirsitului de secol XIX si care au degenerat in regimuri fasciste in perioada interbelica. Crestinismul era perceput ca o religie „internationala“, care nu servea cum se cuvine ideologiile nationaliste (daca nu ultra-nationaliste) si etnocentrice (daca nu etno-crate). Fiind o doctrina pacifista, a resemnarii si a tolerantei, crestinismul nu rima cu frisonul „eroic“ si martial de care era cuprinsa Europa. Filozofia crestina a „iubirii aproapelui“ si a „intoarcerii celuilalt obraz“ era in total dezacord cu cultul violentei, cu militantismul si virilismul propovaduite de noii profeti ai neopaginismului (vorbind in 1938 despre „aristocratia legionara“, Eliade foloseste sintagme precum „promovarea barbatiei si a spiritului ofensiv“, „eroism“, „nasterea unei noi elite, care-si cucereste libertatea invatind sa moara si sa se jertfeasca“ etc.).1

Pe de alta parte, impartirea oamenilor pe confesiuni, si nu pe rase (sau natii), nu putea justifica teoriile rasiste (sau nationaliste) privind superioritatea sau in