George VULTURESCU
Nord, si dincolo de Nord
Editura Dacia, Colectia „Poetii Urbei“, Seria „Poetii Satmarului“, Cluj-Napoca, 2001, 78 p., f.p.
In acest moment, pe piata cartii se gasesc cel putin patru volume de poezie inspirate de simbolistica nordului: Ioana Nicolaie – Nordul (Paralela 45), Ion Vadan – Elegii din Nordburg (Dacia), Aura Christi – Elegii nordice (Dacia) si George Vulturescu – Nord, si dincolo de Nord. Iar din opera lui Céline tocmai s-a tradus romanul… Nord (Nemira).
Deocamdata ne vom opri la cartea lui G. Vulturescu, volum in care poetul satmarean pare sa-si recicleze vechile motive si obsesii (energia neagra, Ochiul Orb dintre existenta si creatie, ipostaza damnatului, crisma s.a.), schimbarea pe care o aduc noile poezii venind doar dintr-o anume eterogenizare a discursului poetic, mult mai unitar pina acum. Poetul ne introduce inca din primele versuri intr-un tinut mitologic incert, intunecat, piclos, unde mlastina, fulgerele si vintul (o furtuna amenintatoare mereu aminata), iarba cleioasa si fiarele simbolizeaza atit materialul unui loc malefic, cit si o stare interioara a spiritului greu de stapinit, generatoare de creatie autentica („bezna nu e in afara ci/ creste din carnea ta ca un mugure“, „Nordul e in mine: ca si moartea,/ ca si copilaria…“, „Numai in/ Nord mina cu care scrii e una cu mina/ de pe cutit.“).
Acest Nord barochist, gotic, de fapt, crepuscular, uneori contradictoriu, este zugravit expresionist din asocieri obscure ale unei materii nestapinite in descompunerea datorata proximitatii mortii, ale unei organicitati de secretie murdara: „raul de Nord: un fluid/ in care se ridica trombe de reflexe/ insurubindu-se-n aer si cazind inapoi in/ lut ca o oglinda sparta in mii de/ forme s…t voaluri de emulsii sub/ care ochii iti despoaie torsuri egeene,/ sau carnatii de odalisca. Inca nu distingi/ vr
