Anul trecut, la Cannes, filmul The Man Who Wasn’t There

i-a adus lui Joel Coen premiul pentru cel mai bun regizor, premiu pe care il mai primise in ’91 pentru Barton Fink (cistigator al trofeului Palme d’Or in acel an), povestea unui scriitor idealist aflat in criza de inspiratie cind este nevoit sa produca scenarii pentru Hollywood. In 2000, George Clooney primea Globul de Aur pentru rolul din O, Brother Where Art Though, odiseea a trei prizonieri fugari in Mississippi, in regia aceluiasi Coen, iar in 1998, Marele Lebowski, cu Julianne Moore si Jeff Bridges, retinea atentia criticilor si pe cea a publicului. Toate aceste titluri au mentinut in actualitate numele fratilor Coen (Joel – regizor, Ethan – producator), creatorii unui stil inconfundabil si ai unor scenarii originale, combinatii de violenta, umor, sarcasm si un amestec ironic de tragedie si comedie. In 1996, scenariul celor doi frati a adus unul dintre cele doua Oscaruri primite de Fargo, regizat de Joel Coen, programat de Pro TV in seara de simbata 3 august.

In mod cert, Fargo nu este un film pentru toata familia; daca scenele de violenta si umorul greu de gustat de catre oricine nu vor indeparta telespectatorul, el va ramine totusi cu semne de intrebare si sentimente contradictorii la sfirsitul filmului. Reactiile provocate la aparitie au fost diverse, de la nedumerirea si dezaprobarea unora, pina la aprecierile entuziaste ale unor critici care au ajuns la comparatii cu Pulp Fiction. In primul rind, Fargo este foarte greu de incadrat intr-o categorie pentru ca incalca granitele dintre thriller, film noir, horror, comedie, satira sociala, revelindu-si chiar calitati de farsa, o data cu genericul final, unde se specifica faptul ca persoanele si evenimentele prezentate au fost fictive, dupa ce genericul de inceput precizase ca este o poveste adevarata, ca evenimentele au avut loc in Minne