Topul restaurantelor Marturisesc ca la deschiderea acestei rubrici au fost cateva harjoneli in redactie pe marginea numelui pe care ar trebui sa il poarte: sa fie "topul carciumilor" sau al "restaurantelor"? Noi, de regula, spunem "carciumi" la majoritatea localurilor, e o cutuma gazetareasca - mai mult sau mai putin adevarata, ca si legenda ca ziaristul, daca nu-i fumator, afemeiat, ticnit sau macar nitel alcoolist, probabil ca nu-i ziarist. Obisnuinta, probabil, s-a nascut din faptul ca profesia asta, nitel mai dura decat pare la prima citire, te obliga la o anumita relaxare: daca o bodega de cartier si-a tras, intre timp, gresie si lambriuri iar ospatarii au inceput, subit, sa-si taie unghiile, n-ai sa te intimidezi cu una cu doua, crezand ca te-ai teleportat peste noapte intr-un restaurant: oricat de vartos si-ar vopsi gardul, o bodega ramane o bodega. Adevaratul motiv pentru care tineam la varianta cu "carciumile" era faptul ca majoritatea localurilor se instaleaza confortabil intr-un astfel de apelativ. Daca am fi ales, insa, varianta aceasta, excludeam din start localurile spalate - adica tocmai cele pentru care inaugurasem rubrica. Pe de alta parte, e foarte greu, in orasul nostru, sa-ti calibrezi gusturile prin gama larga de griuri ce umplu scara dintre ceea ce s-ar numi bodega, crasma, carciuma, zahana, bar, bistro, pub sau restaurant. Aveam sa constatam, la "preselectie", ca majoritatea localurilor interesante se inscriu undeva, in zona de mijloc: nici foarte "carciumi", nici foarte "restaurante". Este probabil si ratiunea pentru care ultimii ani au impamantenit moda "pub-urilor" - deschise etericei noastre clase de mijloc: mai sofisticate decat carciumile, mai stilate decat bistrourile, mai mature decat fast-food-urile si mai relaxate, ca tinuta si atmosfera, decat ceea ce banuim ca ar trebui sa fie un restaurant. N-o sa analizam, acum, oportunitatea