Mihai Vakulovski: Domnule Ioan Moldovan, deşi majoritatea scriitorilor din generaţia dv. s-au făcut cunoscuţi în Bucureşti, dv. aţi pătruns în elită, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi �optzecişti"� Care ar fi deosebirile majore dintre un scriitor din Bucureşti şi unul care activează altundeva decît în Capitală, să zicem, în Cluj. Sau în Oradea.

Ioan Moldovan: E cumva un fel de captatio benevolentiae (sunt ardelean, deşi moldovan, şi am urmat româna-latina la Filologia din Cluj, după clasele umaniste ale Liceului �Bariţiu" din acelaşi Cluj)?. Chiar să fi intrat eu în elită, chiar să fiu considerat (de către cine, când, de ce?) unul dintre cei mai importanţi �optezicişti", şi eu să dorm, soro?! Nu, pe bune, cine spune asta? E adevărat că unul sau altul dintre prietenii mei (şi foşti colegi de facultate şi de �Echinox") îmi mai spun, aşa, când ne întâlnim pe la nişte zile ale �Familiei", pe la vreo nuntă a vreunuia dintre copiii noştri, pe altundeva: eşti bun, dom'le (adică poet, că om îmi place să cred, deşi n-o fi şi asta vreo iluzie, că sunt bun), dar ei sunt, totuşi, prieteni. E adevărat şi că toţi - nu doar colegi, prieteni, congeneraţionişti - câţi au binevoit a scrie despre cărţile mele au făcut-o cu generozitate; e adevărat că fiii mei, Rareş şi Vlad, şi iubita mea soţie Petronela, când cu vreun prilej de lectură a poeziei mele, mă asigură că scriu bine - poezie, adică. Să fie toate astea dovezi suficiente că am intrat în elită? Pe de altă parte, faptul că Nicolae Manolescu n-a scris nici un rând despre cărţile mele (n-a scris dumnealui nici despre alţi mult mai iluştri echinoxişti, dar ce poţi să zici) nu e de natură să intri la o idee, apoi la o fandaxie etc.? în fine, vorba englezului (în traducere), cui îi pasă? Să păstrez, aşadar, prudenţa şi să(-mi) revin la obiect. Nu sunt deosebiri - nici majore, nici medii, nici