Au trecut deja cinci ani de cînd simpozionul de sculptură de la Cărbunari / Baia Mare, iniţiat şi susţinut de către omul de afaceri Victor Florean, a devenit o prezenţă incontestabilă în spaţiul cultural românesc. însă în ciuda autorităţii pe care acesta a dobîndit-o în rîndul artiştilor şi în cel al oamenilor de specialitate, în general, nici o instituţie publică, fie el Minister al Culturii sau Uniune a artiştilor plastici, n-a catadixit să sufle o vorbă despre ce se întîmplă la Baia Mare. în condiţiile în care, an de an, nenumăraţi şefi de cîrciumi, proprietari de hoteluri sau lideri judeţeni de partid primesc distincţii eroice în calitate de prieteni sau numai de susţinători ai artelor, Victor Florean, cel care a investit în proiectul şi în acţiunea artistică mai mult şi mai eficient decît oricare altă instituţie de specialitate, n-a fost nici măcar pomenit vreodată, fie şi doar aşa, ca simplu exerciţiu retoric. Iar el ar fi meritat din plin acest lucru, nu numai pentru banii pe care i-a dirijat efectiv către fenomenul artistic, ci şi pentru rolul imens pe care l-a avut (şi îl are încă!) în reconstrucţia relaţiei dintre mediile de afaceri, în speţă dintre oamenii cu bani şi lumea artiştilor, aceea a creatorilor de bunuri simbolice. Pentru a urmări mai îndeaproape dinamica acestui fenomen, unic pînă acum în spaţiul cultural românesc, de la naşterea lui şi pînă astăzi, pentru a se putea compara mai uşor percepţia nemijlocită a secvenţelor cu imaginea globală de astăzi, o lectură şi o rememorare a propriilor observaţii mi se pare interesantă şi simptomatică pentru actorii şi pentru observatorii fenomenului deopotrivă.

1998 sau nevoia unor clarificări morale

O viziune romantică şi niţel cinică asupra relaţiei dintre artă şi bani, înrădăcinată în conştiinţa comună cu puterea insidioasă a clişeului, a perpetuat în timp ideea unei funciar