- E a doua săptămînă a vizitei mele în România, cea mai lungă perioadă petrecută în ţara-mi de baştină din '65 încoace, cînd am părăsit-o. În ţara asta, mama mea a fost măritată de trei ori, şi numai un răstimp foarte scurt cu tata. În copilăria mea, ea îşi avea propriul atelier fotografic din care trăiam amîndoi, ba o mai ajuta şi pe bunica uneori. Relaţiile ei cu bărbaţii au fost dureroase şi complicate, dar de cele mai multe ori sentimentale într-un mod pe care azi, ca adult, îl înţeleg. În România anilor '50 şi '60, era o femeie puternică şi independentă. În 1989, la puţin după răsturnarea lui Ceauşescu, am auzit nişte poveşti de groază despre viaţa femeilor în anii '70 şi '80. Avorturile erau ilegale şi femeilor li se cerea să "producă" statului cinci copii. Multe dintre ele au pierit în condiţii mizerabile, în tentative de avort, altele s-au sinucis şi multe altele s-au măritat, captive în relaţii abuzive din care nu aveau cum scăpa. Am auzit primele astfel de istorii înfiorătoare de la Denisa C., poetă şi prozatoare. Am întrebat-o pe Denisa de ce nu-şi trece în scris experienţele ei şi ale prietenelor ei. Relatarea nefardată a mizeriei copleşitoare în care trăiau femeile din România ar fi fost de interes, gîndeam eu, nu numai societăţii româneşti, în încercarea de a se despărţi de trecut, ci şi americanilor, care dezbat la nesfîrşit aspectele etice ale controlului naşterilor. Denisa mi-a răspuns că preferă să scrie poezie. Cred că această bucată de istorie se pierde şi că un eşec în a ne păstra amintirile ar fi dezastruos. Ioana, tu care eşti şi româncă, şi ziaristă, poţi să-ţi explici lipsa unei astfel de discuţii şi reţinerea femeilor din România de a trata aceste probleme? - Aceste probleme nu le afectează numai pe femei, ci întreaga societate. De ce ar trebui numai femeile să le trateze? Mă tem însă că România are multe alte teme nediscutate, nu nu