Printr-un fericit concurs de împrejurări, am văzut La Dolce Vita a lui Fellini pe cînd eram student, la şase ani după ce filmul fusese prezentat la Cannes şi obţinuse, cu scandal, premiul cel mare. Aşadar, era în vara lui 1966, filmul nu mai scandaliza pe nimeni, în uriaşa sală (să fi fost undeva, spre Place d'Italie? oricum, dacă mai există, ea a fost cu siguranţă transformată într-un "multiplex") luaseră loc doar vreo zece-doisprezece spectatori. Cam tot pe atunci, probabil, am aflat că Nadia Gray, actriţa care execută strip-tease-ul în scena finală, aceea a petrecerii improvizate ("orgie", spun comentatorii, dar la standardele de astăzi termenul e mult exagerat), strip-tease, de altfel, senzual, dar pudic, mai mult ascunzînd decît dezvăluind, Nadia Gray, deci, era de origine română. Prestaţia actriţei se desfăşoară pe fondul muzical al Patriciei, şlagăr vestit al acelor ani (versiunea românească a făcut şi ea furori: "Alo! Vreau să stau de vorbă cu Patricia! / Cha, cha, cha! / Daţi-mi-o, vă rog, la telefon!"...) Pe generic, Nadia Gray e ultimul nume din distribuţie, e drept pusă în evidenţă, după înşiruirea de actori în roluri secundare apărînd doar trei interpreţi, "Lex Barker, Jacques Sernas e con Nadia Gray". Am dat deunăzi de numele frumoasei actriţe răsfoind cartea recentă a lui Mihai Pelin, Opisul emigraţiei politice, cu subtitlul "DESTINE în 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii". Iată ce scrie la Gray, Nadia: "Născută la 23 noiembrie 1923, la Bucureşti, sub numele Nadia Cuşnir. Actriţă de teatru şi film, căsătorită cu celebrul pilot Constantin Bâzu Cantacuzino, de care a divorţat după ce s-au stabilit împreună în Occident. A jucat în numeroase filme în SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa şi, mai ales, în Italia. Din palmaresul ei amintim rolurile din Une Parisienne, Les femmes s'en balancent, Rocambole, Moglie per una n