Un "centru civic"

sau un centru al puterii? Încă de pe la începutul lui, regimul comunist alesese să implanteze Biblioteca Centrală de Stat în clădirea fostei Burse, loc-simbol al circulaţiei banilor, locul-simbol al nesuferitului, urîtului, în mod materialist ştiinţific urîtului capitalism. În acel loc-simbol, comunismul decidea să înlocuiască, retoric, circulaţia unor valori prea materiale cu circulaţia, bine supravegheată, a valorilor culturii. Ceauşescu, şi el, păstrase Bibliotecii Naţionale un loc în al său "centru civic" personal. Astăzi, cultura nu mai e însă o armă ideologică. Puterea post-totalitară îşi vede de treburile ei şi de spaţii: în zona fostului "centru civic", Guvernul se alătură Parlamentului. Cultura, prin Biblioteca Naţională, va mai apuca ea oare un loc în această arie a puterii? Nu că Biblioteca Naţională ar avea nevoie - neapărat în această zonă - de un loc simbolic. Ea are nevoie doar de loc, de loc mai mult ca să-şi poată instala fondurile, unele din ele de cîtăva vreme "pasive", fiindcă sînt risipite prin varii şi nepotrivite depozite. În ce priveşte amplasamentul simbolic în fostul centru civic, el ar fi mai degrabă defavorabil. Stilul Ceauşescu a izbutit să producă un peisaj urban care îţi taie net pofta de cultură şi chiar de viaţă. (Pe mine, cel puţin, cînd sînt silită să trec prin acest vast decor, mă ia cu o dezagreabilă ameţeală). Reacţiile publice faţă de nonşalanta hotărîre a Puterii de a se substitui - spaţial - cărţilor au, mai ales, un interes pragmatic: obţinerea sau construirea unui nou sediu pentru Biblioteca Naţională. Printre alte posibile soluţii, doamna Elena Siupiur propunea, într-o misivă adresată domnului Nicolae Manolescu, la România literară, o contribuţie comunitară: cititorii, beneficiarii reali, să constituie un fond naţional - aşa cum s-a întîmplat pentru Ateneu - prin vărsarea unor mici sume care,