Pe la mijlocul anilor '20 ai secolului trecut, revista La Révolution surréaliste a aruncat în obrazul capetelor gînditoare ale vremii următoarea dilemă: "Trăim, murim. Cît e voinţă în asta? Se pare că atunci cînd cineva se omoară o face ca într-un vis. Întrebarea pe care o punem nu e una morală: Este sinuciderea o soluţie?". Cum Dilema nu e La Révolution surréaliste, s-ar putea ca unul sau mai mulţi dintre cei care semnează în paginile ei de azi să fi atins, în treacăt ori pe larg, latura morală a chestiunii sinuciderii. În ce mă priveşte, nu mă socotesc îndreptăţit a emite ceva dintr-un asemenea unghi de vedere. Totodată, m-aş feri să răspund la întrebare. Fiindcă, dacă tot am scos-o din anii ei şi am adus-o la noi în 2002, ar fi mai de folos, cred, ca ea să umble liberă măcar vreo jumătate de oră de-acum încolo prin aerul intelectual al actualităţii, decît să sfîrşească în opinii şi concluzii. Unele întrebări s-ar cuveni mai degrabă să fie puse şi răspuse, decît răspunse. În schimb, voi prezenta un vis. Conţinutul manifest Un delfin înoată în apele negre ale unei mări. Pe spinarea lui, un copil. Delfinul ajunge la ţărm şi copilul coboară. Intră într-un teatru. ACTUL I Cortina se ridică. În centrul scenei, un glob pămîntesc uriaş. Alături, un pom de Crăciun împodobit cu globuri pămînteşti mici. Pe globul pămîntesc mare stau doi bărbaţi tineri, îmbrăcaţi în haine militare. Se aude un sunet (un fel de tunet), cei doi bărbaţi strigă într-un glas: "Simon!" şi cad de pe glob. În pomul de Crăciun, globurile pămînteşti se sparg. Cade cortina. Cortina e neagră. ACTUL II Cortina se ridică. În centrul scenei arde un foc. În centrul focului şade un bărbat care scrie o scrisoare. Se aude un sunet (un fel de geamăt), bărbatul aruncă scrisoarea afară din foc şi începe să ardă. În scrisoare, litera N repetată la nesfîrşit. Cade cortina. Cortina e albă. ACTUL III Cortina se