Adevărul este întotdeauna supus controversei - mai ales în istorie. Ca fotoreporter al revistelor Adevărul şi Dimineaţa, apoi ca fotograf oficial al casei regale, colaborator al mai multor reviste ale vremii (Viaţa ilustrată, România ilustrată) şi al Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Iosif Berman a urmărit, constant, să "scaneze" în fotografiile sale viaţa adevărată. A făcut-o de fiecare dată, cu meticulozitate şi har. De la recepţiile oficiale la cataclisme naturale şi viaţa cotidiană, în portretele anonimilor sau ale marilor personalităţi ale vremii, în imaginile cu străzi desfundate sau cu marile bulevarde bucureştene - peste tot se regăseştea această senzaţie a adevărului. Un adevăr cu atît mai percutant cu cît este redat în cel mai expresiv mod - clişeul fotografic... Expoziţia "Foto Berman" de la Muzeul de Istorie a Municipiului Bucureşti (29 iulie - 10 august) îl farmecă pe vizitator prin autentic, autentic şi suferinţă, căci excepţionalul documentar "Omul cu o mie de ochi" realizat de Alexandru Solomon şi difuzat zilnic în cadrul expoziţiei arată şi cealaltă latură a vieţii fotografului, admirat pentru arta sa, dar prigonit de istorie. "Adevărul" din fotografiile lui Berman n-a plăcut în epocă: ţăranii din fotografiile sale ponderau cumva entuziasmul păşunist al începutului de secol XX şi

propaganda pentru construirea statului-naţiune, propagandă construită aproape exclusiv în jurul ţăranului român, văzut ca reper în formarea unei identităţi naţionale. Diferiţi de ţăranii din fotografiile timpului, reprezentaţi în contexte create artificial şi în posturi "regizate", folclorizante, ţăranii lui Berman erau autentici; abordarea subiectului fotografic era pentru Berman o problemă de relaţie în care fotograful (iar apoi privitorul) se plasează în interiorul realităţii fotografice. O altă imagine a ţăranului român - cea adevărată - prezentată de un