8 femei / 8 femmes (Franţa 2001), de François Ozon. Despre 8 femei s-a mai scris în aceste pagini, cu ocazia Festivalului de la Berlin, apoi a Festivalului Transilvania. Dar revin la acest film, din două motive: a fost victima unei cronici leneşe, alăturea-cu-drumul, în Academia Caţavencu; şi este cel mai rafinat, mai euforizant divertisment distribuit la noi, de la O familie genială - acea comedie magnifică despre depresie, pe nedrept eclipsată de fenomenul Amélie. Vă reamintesc cine sînt cele opt şi despre ce e vorba: Catherine Deneuve, Isabelle Huppert, Danielle Darrieux, Fanny Ardant, Emmanuelle Béart, Virginie Ledoyen, Firmine Richard, Ludivine Sagnier; mai există şi un bărbat - stăpînul casei în care se petrece întreaga acţiune - pe care noi nu-l vedem şi pe care una (?) dintre ele l-a ucis; demascări în lanţ; Agatha Christie cu numere muzicale... Şi mult mai mult de-atît, pentru că François Ozon (care încearcă în fiecare film ceva nou) îşi exhibă aici febleţea pentru reprezentările feminităţii din filmele vechi, şi umple ecranul de stele. Nu numai cele opt, ci şi Romy Schneider, Rita Hayworth, Lauren Bacall, Lana Turner, Ava Gardner, Leslie Caron, spirite chemate cu ajutorul unui tablou, al unui port-ţigaret, al unei perechi de mănuşi, miraje înfiripate dintr-o supradoză de Technicolor sau dintr-o atitudine: Huppert transformîndu-se dintr-odată din fată bătrînă în sirenă, coborînd o scară interioară care n-ai vrea să se mai termine şi declarînd cu cea mai sexy voce răguşită că aşa, deodată, i s-a făcut chef să fie frumoasă; Ardant scoţîndu-şi mănuşile sau rîzînd de plăcere atunci cînd Deneuve cîntă; Béart schimbîndu-şi coafura dintr-o mişcare a capului; Darrieux cîntîndu-ne că "il n'y a pas d'amour heureux", cu atîta tristeţe încît cinefilul îşi poate aminti de Mayerling, cu Charles Boyer în rolul arhiducelui Rudolf şi aceeaşi Darrieux, tînără şi superb