de ce părăsesc America "Deşi cine poate înţelege tristeţea cîştigătorului la Loteria Vizelor din momentul pregătirii de plecare, cel care lasă în urmă o bibliotecă strînsă în 20 de ani, un elefant de pluş, roz, cu urechi pălălăinde, un poem de Emil Brumaru lipit pe un sertar din dormitor, cîteva sute de scrisori de dragoste şi o mie de alte fleacuri care au alcătuit existenţa celui care pleacă? ...Poate de aceea, în ciuda furiei care fierbe în mine şi în textul acesta, visez că odată, poate, o să ne întoarcem..." Radu Pavel Gheo , "Adio, adio, patria mea,

cu «â» din «i», cu «î» din «a»"

În urmă cu vreun an publicam în revista ieşeană Timpul (nr. 5 / 2001) un eseu intitulat Adio, adio, patria mea, cu "â" din "i", cu "î" din "a". Textul era expresia unei frustrări: încercam să explic de ce plecam din România. Plecarea mea şi a Alinei a fost rezultatul selectării numelui meu printre cîştigătorii la faimoasa loterie a vizelor pentru S.U.A., nu urmarea unor zbateri prelungite pe la ambasadele Canadei sau Statelor Unite. Aşa cum scriam atunci, nu voiam să plec neapărat din ţară, ci simţeam doar furia neputincioasă a insului care vede cum lucrurile se fac mereu pe dos, cum noua noastră clasă de vechi activişti trece cu o nesimţire de caravană pe lîngă potăile de cetăţeni, cum peste tot, călcînd în picioare ce-i iese în cale, răzbate eternul şmecheraş (a cărui împlinire deplină o asociam mereu cu capitala crailor lui Mateiu Caragiale). N-aş fi avut nici puterea, nici încrîncenarea şi nici dorul de ducă necesare celui care face orice sacrificii ca să scape din duhneala balcanică, ca apoi să nu mai privească în urmă. Aşa însă, a fost destul de simplu: viza obţinută la iuţeală, plecarea cu avînt pionieresc, un nou început... cine nu a visat la un nou început? Şi mai ales în America, ţara tuturor posibilităţilor. N-a trecut decît un an şi, ca să-l parafrazez pe