În ultimii patruzeci de ani femeile şi, mai apoi, bărbaţii, stau tot mai mult în faţa oglinzii: "Contemporanii noştri petrec între opt şi nouă ore pe săptămînă pentru a-şi desăvîrşi toaleta, şi dacă bărbaţii cu munci de răspundere consacră acesteia ceva mai puţin timp, femeile salariate îi consacră în schimb aproape nouă ore şi jumătate. Mai exigente, mai diversificate, îngrijirile ce se dau corpului pretind astăzi mai mult timp" (Ph. Ariès, G. Duby, Istoria vieţii private, vol. 10). Cu adevărat vă spun vouă, că mult stăteam la vremea dimineţii ca să supraveghez cu atenţie încordată cum anume creşte părul peste urechi, spre umeri şi, mai ales, cît de mult şi de repede. În funcţie de vestimentaţie, multe sînt azi altfel: fusta neagră a iubitei din liceu era mai sexy de multe ori decît extravaganţele civile de la protodiscotecă: acolo unde descopeream deliciile, în regim sinecdotic, ale libertăţii. O iluzie aceasta, de bună seamă, una dintre atîtea altele risipite în anonimatul cenuşiu al lumii de dincolo de zidul berlinez care mai mirosea încă a mortar proaspăt. Ce altceva mai ameţitor, domnişoarelor şi domnişorilor noului veac şi mileniu, decît contrastul, specific anilor şaptezeci, dintre albul pielii de dincolo de genunchiul liceencelor ca o promisiune, rareori împlinită, a unei libertăţi, alta, care ne îmbia cu insistenţa îmbătătoare a muzicii soul şi Satisfaction al lui Rolling Stones şi kitschul muzical Glory, glory Halleluia cîntat de Elvis, mai apoi "die Seife Fa" şi, la urmă de tot, ca o încununare pe deplin a tuturor aspiraţiilor cu putinţă: asaltul frontierei, al gardurilor, al capcanelor din iarbă, mai apoi felul în care cutare erou popular trecuse Dunărea spre lumea lui Tito, mîntuirea în lagăr şi, pe urmă, drumul mai departe, spre promisiunea din songul acela ascultat de miliarde de inşi cîntat de regele Elvis pe nume Aloha from Hawaii. E cu ade