În urmă cu cîteva săptămîni, televiziunile au difuzat imagini de la un concurs desfăşurat în Statele Unite, concurs - la prima vedere - tot atît de trăsnit ca multe altele. Era un concurs de alăptat: peste o mie de tinere mame luaseră loc în fotoliile unei săli de spectacole şi, după ce juriul a constatat că prevederile regulamentului au fost respectate, la un semn au făcut, toate, gestul binecunoscut. "Provocarea", ca să mă exprim în jargonul aferent unor atari evenimente, consta în a ţine cît mai mult pruncul la sîn. Dar, dincolo de performanţa în sine, concursul îşi propunea să transmită un mesaj generos, şi anume să atragă atenţia asupra avantajelor alăptatului, avantaje neglijate de mamele americane, ce preferă (din raţiuni adesea strict pragmatice) să-i treacă pe sugari la regim de lapte praf. Legătura privilegiată, pînă la înţărcare, dintre mamă şi copil e o temă veche. În Istoria vieţii private a lui Ariès şi Duby se arată că, încă din secolul XVI, practica alăptării de către o doică era nerecomandată, ba chiar condamnată, socotindu-se periculoasă hrănirea pruncului cu un "lapte mercenar". Un anume Scévole de Sainte-Marthe, controlor financiar şi primar al oraşului Loudun, scrie în 1580 (în urma unei dramatice, dar încheiate cu bine, experienţe familiale) un poem în latineşte, Paedotrophia (tradus şi tipărit un veac mai tîrziu sub titlul Paedotrophia ou la Manière de nourrir les enfants à la mamelle) unde face un vibrant elogiu al alăptatului. Cum, totuşi, practica încredinţării copilului unei doici se răspîndise, Scévole de Sainte-Marthe dă sfaturi preţioase pentru alegerea unei doici corespunzătoare, care trebuia să fie "nici tînără, nici bătrînă; nici grasă, nici slabă; veselă şi roşcovană la faţă, cu pieptul lat, sînii rotunzi şi bine dezvoltaţi" (Istoria vieţii private, Meridiane, 1995, vol. VI, p. 239). Fapt cu totul remarcabil, problema cu care