Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tovarăşu' preşedinte de la judeţ

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 august 2002 ·

De curînd, România a început să aibă vedete politice locale. Pînă acum, era doar Gheorghe Funar, dar acesta îşi cîştigase deja un renume naţional, după tentativa spectaculoasă de la alegerile prezidenţiale din 1992. Apoi a ajuns la concluzia că e mai bine primar la tine în oraş decît simplu parlamentar în Bucureşti. Deşi atenţia este concentrată aproape exclusiv spre Bucureşti, toată lumea ştie acum cine sînt Nicolae Mischie de la Gorj sau Marian Oprişan de la Focşani. Cei doi seamănă: ambii sînt preşedinţi de consilii judeţene, lideri judeţeni ai PSD, detestaţi de presa centrală. Cea locală nu prea are o părere proprie, iar atunci cînd încearcă are probleme. Domnul Mischie declara sus şi tare într-un interviu că ar fi putut fi cel puţin senator sau deputat la Bucureşti, dar că a refuzat, pentru că un preşedinte de consiliu judeţean poate face mai mult bine oamenilor. Iar oamenii par a fi mulţumiţi şi nu prea citesc presa centrală. BBC relata că primăriţa dintr-o comună gorjeană a crezut că portretul domnului Mischie merită să stea în primărie, în locul în care fusese pînă atunci portretul preşedintelui Iliescu. Întrebată de reporter, primăriţa spunea că domnul Mischie a asfaltat drumul din comună şi a făcut nenumărate alte lucruri bune pentru locuitorii de acolo. Cît despre vrînceni, iubitori sau nu de filme sordide proiectate prin discoteci, şi aceştia par a fi mulţumiţi că în lipsa pîinii au măcar parte de circ. Preşedintele Consiliul Judeţean organizează festival după festival, fie din banii publici, fie din banii oamenilor de afaceri, obţinuţi prin mijloace mai mult sau mai puţin publice. Preşedintele Camerei Judeţene de Comerţ s-a plîns presei că domnul preşedinte cam exagerează cu festivităţile şi cu cererile de bani, dar a fost înlăturat şi judecat de colegii dumisale, mulţumiţi brusc de situaţie. Îmi amintesc de un alt preşedinte-vedetă de consiliu ju

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 5 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 6 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 9 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

UPDATE - Neamţ: Un bărbat de 55 de ani a murit în timp ce lucra la podul de la Luţca / Precizările poliţiştilor

News.ro acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit, luni după-amiază, în timp ce lucra la podul de la Luţca, judeţul Neamţ. Bărbatului i s-a făcut rău, iar la faţa locului au sosit echipaje medicale care au început manevre de resuscitare. Victima nu a putut f

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°