De curînd, România a început să aibă vedete politice locale. Pînă acum, era doar Gheorghe Funar, dar acesta îşi cîştigase deja un renume naţional, după tentativa spectaculoasă de la alegerile prezidenţiale din 1992. Apoi a ajuns la concluzia că e mai bine primar la tine în oraş decît simplu parlamentar în Bucureşti. Deşi atenţia este concentrată aproape exclusiv spre Bucureşti, toată lumea ştie acum cine sînt Nicolae Mischie de la Gorj sau Marian Oprişan de la Focşani. Cei doi seamănă: ambii sînt preşedinţi de consilii judeţene, lideri judeţeni ai PSD, detestaţi de presa centrală. Cea locală nu prea are o părere proprie, iar atunci cînd încearcă are probleme. Domnul Mischie declara sus şi tare într-un interviu că ar fi putut fi cel puţin senator sau deputat la Bucureşti, dar că a refuzat, pentru că un preşedinte de consiliu judeţean poate face mai mult bine oamenilor. Iar oamenii par a fi mulţumiţi şi nu prea citesc presa centrală. BBC relata că primăriţa dintr-o comună gorjeană a crezut că portretul domnului Mischie merită să stea în primărie, în locul în care fusese pînă atunci portretul preşedintelui Iliescu. Întrebată de reporter, primăriţa spunea că domnul Mischie a asfaltat drumul din comună şi a făcut nenumărate alte lucruri bune pentru locuitorii de acolo. Cît despre vrînceni, iubitori sau nu de filme sordide proiectate prin discoteci, şi aceştia par a fi mulţumiţi că în lipsa pîinii au măcar parte de circ. Preşedintele Consiliul Judeţean organizează festival după festival, fie din banii publici, fie din banii oamenilor de afaceri, obţinuţi prin mijloace mai mult sau mai puţin publice. Preşedintele Camerei Judeţene de Comerţ s-a plîns presei că domnul preşedinte cam exagerează cu festivităţile şi cu cererile de bani, dar a fost înlăturat şi judecat de colegii dumisale, mulţumiţi brusc de situaţie. Îmi amintesc de un alt preşedinte-vedetă de consiliu ju