Un obicei din adolescenţă, accentuat (profesional) în studenţie, este să citesc ziare vechi. Mi-au căzut în mînă cîteva cotidiene nu foarte vechi, de prin iulie a.c., ceea ce mi-a declanşat cîteva consideraţii de sezon. Vara este anotimpul pierderii în greutate, chiar în gravitate, caracterele slabe cedează din corporalitate, devin zglobii, frivole; e suficient să priveşti din cînd în cînd programele speciale estival-săltăreţe de pe majoritatea posturilor de televiziune ca să-ţi dai seama că responsabilitatea se evaporă la 30 de grade, oamenii din mass-media, fie şi unii serioşi, se fluidizează, fac tot felul de năzbîtii, ceea ce le dă aerul unor personaje de desene animate care vor să ne amuze fără haz. Mă rog, dacă televiziunile consideră că vara trebuie să-i distreze pe privitori, fiindcă e vacanţă, sîntem în concediu, lumea vrea să uite motivele de stres din timpul anului, asta o fi strategia lor, asemănătoare cu aceea a ministrului Informaţiilor, se poate să aibă dreptate. Dar influenţează cu iresponsabilitate şi frivolitate presa tipărită.

Unii jurnalişti cărora le-o ia condeiul sau calculatorul pe dinainte, scapă pete de cerneală pe hîrtie, tastează alături şi astfel te poţi trezi cu literatura sau cu dicţionarele călcate graţios în picioare, într-o ţopăială lipsită de griji. O ziaristă care îşi aminteşte vag lecturile şcolare se lansează în metafore eminesciene în interiorul unei ştiri comentate; astfel, ne informează că nişte oameni răi smulg nuferii de pe "lacul codrilor albaştri", chiar pe meleagurile copilăriei lui Eminescu. Lacul albastru e logic, poetic, eminescian. Dar codri albaştri? Să fie vorba de o memorie falsă, autoarea zburînd cu gîndul la alte versuri: "De treci codri de aramă, de departe vezi albind / Ş-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint."? Dacă pot fi de aramă sau de argint, codrii ar putea fi şi albaştri... Treacă! Dar să