Mă grăbesc să ofer în cele ce urmează nu propuneri sau soluţii, ci doar opinii în chestiunea Bibliotecii Naţionale. Poate ar merita spus că, de fapt, chestiunea bălteşte din 1989 încoace, iar intelectualul băştinaş a descoperit-o abia - cum ar zice Dumas - după doisprezece ani. Toţi intelectualii "de stînga", progresişti, au criticat la culme glisarea catedralei patriarhale de la un amplasament la altul, dar nici unul n-a fost vreo clipă îngrijorat de neterminarea B.N.R.. Or, nu există (doar) o problemă a B.N.R. (biblioteca, nu banca), ci una a moştenirii arhitecturale a regimului Ceauşescu din zona "noului centru civic". Anularea activităţii Agenţiei de Dezvoltare Bucureşti 2000 (înfiinţată prin licitaţia internaţională din 1997) - care, din cauza intereselor divergente şi a lipsei de competenţă în domeniu ale oficialilor de pînă în 2000, abia demara - a fost o prioritate a acestui regim. Motivul: trebuie implementate rezultatele concursului "Bucureşti 2000" şi era un culoar bun, de vreme ce directorul concursului tocmai devenise secretar de stat MLPTL. Foarte bine. Nu ştim să negociem contracte internaţionale, iar pe cele abia semnate le anulăm de la un regim la altul, dar să zicem că scopul era "nobil". Or, stupoare: de fapt, nu fu vorba despre chemarea lui Meinhard von Gerkhan (cîştigătorul onorabil al unui concurs început viţăvercea, adică nu cu o temă clară economiceşte şi sigur construită financiarmente vorbind, ci cu tradiţionala poezie generoasă de tipul "n-ar fi rău să fie bine", care se finalizează cu machete de care nu-i pasă nimănui). Chiar Gerkhan a fost cît se poate de limpede atunci cînd, primind oarece distincţie la Cotroceni, a spus - necruţător - că, de fapt, e nevoie de voinţă politică în demararea proiectului, nu de medalii. Şi în această situaţie ne aflăm acum. La BNR s-au făcut probabil, dintr-un buget de

perpetuă mizerie (compar