Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educaţie pentru identitate

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 august 2002 ·

Programul "Dezvoltare şcolară în comunităţi cu romi" derulat de Centrul Educaţia 2000+ poate părea inutil: în comparaţie cu multe alte state din sud-estul Europei, învăţămîntul pentru minorităţile naţionale din România este mult mai dezvoltat: există şcoli cu predare în limbile minorităţilor naţionale şi un cadru constituţional şi legal care interzice discriminarea şi care, cel puţin formal, acordă şanse egale tuturor minorităţilor atît în ceea ce priveşte formarea cît şi în ceea ce priveşte accesul la locuri de muncă. Societatea nu este însă la fel de tolerantă ca legea, iar discriminarea este o realitate. Integrarea romilor depăşeşte politicul, este o problemă culturală ce ţine de construirea unei identităţi culturale fragile, în curs de formare.

Programele Centrului Educaţia 2000+ se adresează şcolilor pentru că acolo pot începe schimbările la nivel individual şi la nivel comunitar. Egalizarea şanselor prin educaţie este o provocare atît pentru promotorul programului, cît şi pentru beneficiarii direcţi, tinerii romi: sărăcia i-a îndepărtat pe romi de şcoală, iar ignoranţa le îngreunează integrarea socială. Programul s-a desfăşurat în cinci şcoli-pilot (două în Suceava, două în Galaţi şi una în Hunedoara) din comunităţi cu populaţie de etnie romă. Impactul scontat de programele derulate de Centrul Educaţia 2000+ în comunităţile multietnice este ambiţios şi greu de "măsurat". Între 11 şi 14 iulie 2002, Centrul Educaţia 2000+ a organizat la Sinaia o întîlnire de evaluare a programelor educaţionale pentru romi ("Îmbunătăţirea educaţiei pentru copiii romi. Focus pe România"). Nu s-au auzit nici opinii categorice, nici concluzii evidente. Pot spune însă cu certitudine că demersurile organizaţiei au depăşit nivelul experimentalului şi că expertiza acumulată în cei doi ani de derulare a proiectelor educaţionale pentru romi poate fi un punct de plecare pentru

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după ce România a aderat la Schengen: „E o decizie istorică. Nu vom accepta să fim cetățeni de mâna a doua în Europa”

Libertatea acum 28 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, după anunțul privind intrarea României în Schegen din 1 ianuarie 2025, că aceasta este o decizie istorică și un semn că nu vom accepta să fim cetățeni de mâna a doua în Europa.

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 29 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Federaţia Britanică de Tenis interzice participarea jucătoarelor transgen la anumite competiţii

News.ro acum o ora
Federaţia britanică de tenis (LTA) a anunţat că jucătoarele transgen nu vor mai avea voie să participe la anumite competiţii. Turneele internaţionale nu sunt afectate, relatează L'Equipe. În timp ce îşi reafirmă angajamentul faţă de un sport primito

Negrescu: Trei categorii de beneficii majore pentru români, după aderare

Mediafax acum 42 minute
Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a prezentat trei categorii de beneficii majore pentru români. Aderarea poate aduce o creştere de până la 2% a PIB-ului României dacă vom profita pe deplin de acest moment. Aderarea României l

Elena Lasconi, prima declarație privind aderarea completă a României la Schengen: ”Votul de azi e un gest de dreptate pentru români”

Ziare.com acum 46 minute
Elena Lasconi, lidera USR, a reacționat joi, 12 decembrie, după ce s-a votat în Consiliul JAI ca România să adere complet la Spațiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, adică și cu granițele terestre. ”România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani s

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°