Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polemica: libertate sau constrîngere?

Publicat in Dilema Veche, vineri 2 august 2002 ·

După ani de cultură sură, în care ne deprinsesem cu dezbaterile "fără discuţii în contradictoriu", cu discursurile aromitoare şi cu o presă prudent înecăcioasă, pe scurt cu o vorbire publică aseptizată, 1989 a deschis violent zăgazurile vorbei spuse sau scrise cu rezultate pe care de acum le cunoaştem. Jurnalismul a devenit, în largă măsură, o formă a trîntei verbale, însuşi felul de a vorbi în cotidian s-a asprit, a început a fi valorizată agresivitatea în sine, ca formă a vitalităţii intelectuale, a curajului sau sincerităţii, polemicile s-au înmulţit vertiginos şi în asta nu puţini dintre noi au salutat o renaştere salutară şi tinerească a forţelor noastre moleşite de atîţia ani grei fără orizont. Se pune însă întrebarea dacă o asemenea mutaţie este de acceptat, fie cu încîntare partizană, fie cu resemnarea cu care continuăm să acceptăm atîtea, sau dacă, la reflecţie, şi polemica avîndu-şi robiile ei, nu ni se impune să cernem cu mai multă luare aminte avîntul polemiştilor şi sentimentele pe care le încercăm la lectura lor. Războiul vorbit este bun fără echivoc în măsura în care înlocuieşte palme şi pumni. Dar dintre atîtea feluri de a sta faţă în faţă cu semenii noştri prin cuvînt, el este departe de a fi admirabil. Prelungire monotonă a certei şi a contrazicerii, polemica se desfăşoară în iluzia că pot fi cernute şi separate argumentele legitime de cele nelegitime. Ar fi bine dacă ar fi atît de simplu. Dar, adîncite, argumentele ajung de cele mai multe ori în zona incertă în care ce se impune e prelungirea halucinantă a gîndului, iar nu alinierea pe coloane pozitive sau negative. Aspectul acesta, dătător de angoase, e eludat de polemişti. Prinşi în plăcerea competiţiei, polemiştii prelungesc apoi un joc care, dacă s-ar limita la elucidarea aspectelor supuse dezbaterii, ar fi prea repede încheiat. Argumentele şi contra-argumentele se succed de la un punct

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 39 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 44 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 53 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 31 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°