"Statisticile arată" că, în timp ce în şcolile şi liceele vest-europene raportul este de un calculator la doi elevi, în România, cifrele o iau aparent razna, un razna care poate fi justificat perfect matematic atunci cînd îl punem alături de ceea ce, slavă limbajului de lemn, poartă denumirea de factori economici, arată o proporţie de 1 la 100. Calculator. La elevi. Cum opţiunea "drum bun" este invalidă pentru majoritatea celor implicaţi şi cum ea ar putea face eventual doar obiectul unui număr dedicat emigrării, ne vom concentra atenţia acum asupra soluţiilor care ne stau la îndemînă pentru depăşirea acestei situaţii, dintre care vom descrie în acest articol cele mai recente încercări ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a informatiza şcolile şi liceele. Vom menţiona astfel programul de introducere a sistemului educaţional informatizat, început anul trecut de MEC şi preconizat a se sfîrşi în 2004, în urma căruia toate cele aproximativ 1.500 de licee din ţară şi un număr de 6.400 de şcoli vor beneficia de laboratoare de informatică, destinate, de această dată, procesului de învăţare a altor materii decît informatica. Schimbarea, de altfel iniţiată în celelalte ţări din estul Europei cu 4 ani în urmă, după cum aflăm de la directorul general al Direcţiei de Informatizare din cadrul MEC, Valentin Cotârţă, vizează nu numai planul tehnic, ci însăşi structura procesului de învăţămînt, menit să se transforme prin aceasta din learning by reproducing (învăţare prin reproducere) în learning by doing (învăţare prin aplicaţii practice). Însă oricît de necesar şi de util este acest pas şi oricît de nerăbdători am fi să înceapă revoluţiunea informatică, nu ne putem împiedica memoria să meargă, nu cu mult timp în urmă, la articole din presă care vorbeau despre o şcoală unde se aduseseră calculatoare, dar unde nu exista curent electric, iar noi să ne punem întrebări de