Cei ce au o anume "structură" sufletească se întîmplă să mai dea năvală prin cluburile bucureştene ca să vadă şi să audă concertele (cîntările) live de jazz sau alte muzici ce prind viaţă ici şi colo. Cîntările acestea nu sînt neapărat - luate în parte - cîte o Cîntare a Cîntărilor. Nu tot ce se întîmplă este minunat numai pentru că se întîmplă... Simţul critic fiind gata evocat, mă grăbesc să adaug că unele apariţii sînt cu adevărat excepţionale, minunate. Astfel stau lucrurile în cazul Mariei Răducanu - o voce greu de descris. Tot ce aş putea spune ar ţine de domeniul elogiului (ditirambului, laudativului ieşit din orice matcă...). Mă voi rezuma la a o numi VOCEA în continuarea acestui text. VOCEA aceasta aminteşte de o altă VOCE a românilor: Maria Tănase; sau de una a francezilor: Edith Piaf; sau de una a portughezilor: Amalia Rodrigues; sau de altele, în acelaşi mod excepţionale (Cesaria Evora, Mahalia Jackson...). Am numărat aceste VOCI nu pentru a mi se răspunde că există mari diferenţe între ele, după diverse criterii, ci sperînd să se înţeleagă ceea ce le uneşte - o simţire "anume"; o cantitate şi o calitate a ei. Acum, după ce am sugerat vag (?!) că ceea ce face Maria Răducanu este frumos nu îmi rămîne decît să mă bucur de apariţia primului ei CD, aşteptat de altfel cu nesaţ de o bună vreme... Aici mă opresc, recitesc ce am scris, mă întreb de e bine ori ba şi, surpriză, nu îmi reprim adăugirea că înregistrările Mariei trebuie să existe şi să sporească; trebuie tezaurizate. CD-ul se numeşte Pe vale, îl aduce la lumina La Strada Music. Muzica se face în trio: Maria Răducanu - vocal, Vlaicu Golcea - double bass, Sorin Romanescu - guitar. Idiomurile în care se mişcă dezinvolt cei trei pot surprinde prin nevecinătate, VOCEA însă le leagă şi le ţese. Rezultatul este unitar (vorba aceea critică) şi vînos (vorbă mai neaoşă). Cîntecul tradiţional românesc (Pe