"De unde ştii că nu eşti un mare demagog?
Din nenorocire, n-ai de unde ."
J.D. Salinger Colaboratorul nostru este fericitul autor al unei cărţi care circulă numai pe Internet. L-am întrebat care este diferenţa, cum se simte ca scriitor exclusiv virtual . (C. G.)
Scriu pe Internet, pentru că nu sînt serios! Dacă aş fi serios, aş fi procuror, general, senator sau prezentator de ştiri, aş cîştiga premii literare, iar apariţia romanelor mele ar fi evenimente. La un pişcot şi o cupă de şampanie, s-ar înghesui subordonaţi şi prieteni, colonei, preoţi, jurnalişti locali şi superficiali. Scriu pe Internet, din nepriceperea de a respecta uzanţele; visez la scriitorul care voi fi, nu la Uniunea Scriitorilor, nici la Ministerul Culturii. Nu-mi doresc nici să am de partea mea cel mai bun critic şi cel mai bun editor, astfel încît să-mi permit să delirez la întîmplare, dar cu un lobby asigurat. Nici la cronici favorabile din partea unor critici de întîmpinare care se autodesfiinţează, văicărindu-se tardiv pentru o viaţă literară petrecută sub semnul compromisului, nu visez. Scriu pe Internet pentru că aici rolul relaţiilor informale este mai mic. Linguşirea (rataţii îi spun ipocrizie; oamenii de succes o numesc strategie de reuşită), ca unealtă de lucru, e încă primitivă. Vigilenţii lumii literare se plîng că pe Internet poate să publice oricine. Pe hîrtie, trebuie să-i cunoşti, să-i cultivi pe oamenii care şi-au tras edituri şi care îţi fac hatîrul să-ţi publice o carte, peste doi ani, dacă te ocupi de sponsorizare, de distribuţie şi accepţi să nu primeşti drepturi de autor. De cîte ori mă aude că am de gînd să vizitez o redacţie sau o editură, cu oameni prea bine aşezaţi în scaunele lor, Bogdan mă îndeamnă, în glumă: Dă-le gîşte! Gîştele virtuale, trimise pe Internet, nu au aceeaşi putere de convingere. Nu încă. Mă bucur de această perioadă romantică. De
