În lipsă de altceva, vara se poartă cadavrele. Nu stilizate, sub formă de pandantiv sau broşă, nici la cheile de la maşină (unde altădată ţineam cîte un mic schelet de plastic... ehei, anii '80!) şi nici în debara, după celebra formulă americană (to hide bodies in the closet - a avea ceva pe conştiinţă). Nu, cadavrele din ziua de astăzi sînt chiar ce le spune numele, şi se găsesc, ad usum patriae, la televizor şi-n ziare. Sigur, cadavrele nu se consumă reci. Specialiştii în acest tip de gastronomie dramatică (producători, reporteri, ş.a.m.d.) le recomandă în diferite prezentări, de la sufleul de adjective şi pînă la ciorba de gros-planuri, dacă se poate live (un cadavru nu mai are nici un gust a doua zi după, cînd se găsesc deja altele mai proaspete...). În bucătăria aceasta a crimei, reţetele tradiţionale nu se mai poartă. N-ai să vezi echivalentul dramatic al mămăligii: la modă sînt hamburgerii. Cu alte cuvinte, cazul dramatic al ciobanului ucis de alţi doi în scop de jaf (dacă vă mai aduceţi aminte de "Mioriţa") n-ar mai scoate astăzi nici juma' de punct de rating. În schimb, merg poveştile tip Law and Order: el, traficant de droguri, o ucide pe ea, prostituată, după ce află că tocmai se pregătea să-i fure un transport... Sigur, codrul şi în general natura rămîn rude cu românul, mai precis cu românul reporter: turiştii rătăciţi şi căzuţi în prăpastie sau sătenii lăsaţi de furtună fără acoperiş/avut/viaţă sînt, dacă vreţi, nenorociri pentru unii şi materie primă pentru alţii. Între care mă număr şi eu, ca să nu credeţi că-i vreo critică aici - mai degrabă o constatare. Evident, avem să-i mulţumim audienţei. Un public minunat, cum spun actorii în interviurile de după premieră, un public gata oricînd să abandoneze un subiect macabru şi violent pentru altul cu mult mai atroce... Un public pe care nu-l mai momeşti să-i storci lacrima din ochi şi oftatul din ră