'Ai liberare! Termometrul arată 40 de grade la umbră. Căldură mare, stimabililor, ar ofta năduşit magistrul Caragiale, contemporanul nostru. Ne încăpăţînăm, rezistăm, murim, dar nu ne predăm şi, cu stoicism, ţinem piept asaltului colosalei Armate de grade Celsius. Dar, vorba poetului, bucuroşi le-om duce toate... Că doar e crucea verii şi dacă acum n-o fi vipie, atunci cînd? Dar să lăsăm întrebările retorice în seama filosofilor şi, mai bine, să ne îngrijim de pruncuţii noştri - minori sau majori -, de părinţii şi bunicii proprii - pensionari şi hipertensivi - şi, dimpreună, să ne adăpostim trupurile sfîrşite de arşiţă la umbră deasă. Că la răcoare stau alţii, cît or mai sta şi ei, că umblă zvon prin tîrg că mai marii zilei vor da semn de mila măriilor lor, şi-i vor slobozi în libertate. Să stăm, dară, la umbră şi să ne hidratăm vîrtos cu... apă (sic!) la interior şi tot cu apă, sub formă de duşuri - băştinaşe, nu scoţiene! - la exterior. Pentru că apă avem din belşug şi pentru că aşa ne povăţuiesc cohortele de specialişti într-ale hidroterapiei, ivite brusc şi în număr mare, şi-n rîndul cărora, în pole position, se află nimeni altele decît telegenicele fătuci de pe la buletinele meteo, care ocupă aceste prea rîvnite locuri, graţie "pertinentelor" sfaturi medicale de sezon şi debordante ad-hoc, între o ochiadă galeşă şi-un zîmbet tîmp. Să revenim. Ei bine, acestea fiind condiţiunile de vacanţă date, mai mult decît toride, cam pe unde ar putea ploieşteanul de rînd, fără bani de-un munte sau de-un litoral să-şi răcorească trupul asudat şi gîndurile înfierbîntate, măcar pentru cîteva ore, departe de oraşul-cuptor? Unde altundeva decît între sînii naturii, proaspeţi şi înrouraţi, mîngîiat de respirarea răcoroasă a unei păduri, în preajma unui ochi de apă. În imediata vecinătate a binecunoscutului oraş există cîteva asemenea locuri, mult frecventate de localnici şi