La Bruxelles, atunci cind incepe vreo discutie despre fondurile UE - si mai ales despre modul in care Comisia Europeana administreaza aceste fonduri - se pleaca de la premisa ca 5% din bugetul anual de 98 de miliarde de euro (adica aproximativ 4,5 miliarde de euro) se pierd din cauza fraudei sau a managementului defectuos. Nu este o simpla presupunere, ci chiar o constatare regasita in mai multe rapoarte anuale succesive ale Curtii Europene de Audit, unde se spune ca aproximativ 5% din platile facute de UE ar constitui „neregularitati“.
In memoria tuturor este prezent uriasul scandal din 1999, provocat de demiterea in bloc a Comisiei Santer tocmai in prezenta unor acuzatii clare de frauda indreptate impotriva unora dintre comisari. Atunci, Niel Kinnock era numit vicepresedinte in noua Comisie Prodi, cu sarcina expresa de a reforma si insanatosi sistemul contabilitatii Comisiei Europene si „de a face curat“, personajul prezentind o carte de vizita absolut impresionanta: fost lider al Partidului Laburist si foarte cunoscut in mediile politice pentru a fi mentorul politic al lui Tony Blair, acum, evident, sustinatorul sau neconditionat.
Neil Kinnock a trecut la treaba, dar rezultatele obtinute par sa nu fi fost la inaltimea asteptarilor. Ba chiar dimpotriva, daca este sa ne luam dupa dezvaluirile senzationale continute in scrisorile si apoi declaratiile din ultimele zile ale doamnei Marta Andreasen, cea pe care, in ianuarie, comisarul pentru buget, Michaele Schreyer, o numea responsabila a directiei generale pentru buget (cu un salariu de 125.000 de euro anual), pentru a o retrograda din functie in luna mai pentru ca a refuzat sa semneze descarcarea pentru exercitiul financiar pe 2001. Acuzata ca „transmitea semnale alarmiste in loc sa se concentreze pe treaba pe care o avea“, prima masura de represalii a fost trimiterea ei (pe acelasi salariu!), pe un pos
