Jacques DERRIDA
(Ex)pozitii. Convorbiri cu Henri Ronse, Julia Kristeva, Jean-Louis Houdebine, Guy Scarpetta
Traducere de Emilian Cioc, prefata de Aurel Codoban, Editura Idea Design &Print, Colectia „Panoptikon“, Cluj-Napoca, 2001, 80 p., f.p.
Deconstructia „nu este neutra [...], ea intervine“ – afirma Jacques Derrida – si intervine intotdeauna ca forta agresatoare, diferenta de energie, privire violenta. Agresivitatea declarata, fascinatia pe care o poate exercita modul lui de a gindi/de a scrie stirnesc reactii extrem de diferite, de la aprobarea neconditionata pina la respingerea neargumentata, „principiala“, umorala.
Numai ca agresivitatea lui Derrida urmareste imblinzirea adversarului; lupta incepe prin pregatirea spatiului, prin rarefierea, spectralizarea lui, astfel incit Celalalt sa poata veni, sa-si faca aparitia. Este o apropiere nu tocmai „corecta“, nu tocmai „iubitoare“ fata de cel care este asteptat (sau care, de cele mai multe ori, este provocat, invadat, parazitat, amenintat), ci, mai degraba, insidioasa, pastrind insa politetea, amabilitatea, chiar ospitalitatea. Urmeaza deposedarea adversarului de armele cele mai puternice, mai temute, considerate imbatabile pina la acest demers.
Astfel, resimtind ca dominatoare prezenta sensului instituit, Derrida marturiseste intr-o convorbire cu Jean-Louis Houdebine si Guy Scarpetta: „[...] acel ceva impotriva caruia, inca de la primele texte pe care le-am publicat, am incercat sa sistematizez critica deconstructiva, e tocmai autoritatea sensului, ca semnificat transcendental sau ca telos, altfel spus, a istoriei determinate in ultima instanta ca istorie a sensului, istorie in reprezentarea sa logocentrica, metafizica, idealista…“ (p. 41). Ii opune „o noua logica, a repetitiei si a urmei“, a producerii nelimitate de texte, care cresc unele din altele, se reiau une
