In contrast cu mult raspandita opinie dupa care Securitatea ar beneficia de generozitatea vinovata a unei specific-nationale amnezii colective, numai in ultimele cateva luni editurile romanesti au publicat un impozant numar de carti despre fosta politie secreta comunista, toate demne de un larg interes public iar pentru cercetatori de neocolit. Iata doar cateva dintre ele: Acasa se vorbeste in soapta, dosar & jurnal de Stelian Tanase; Banalitatea raului, o istorie a Securitatii in documente, 1949-1989 de Marius Oprea; Opisul emigratiei politice, destine in 1222 de fise alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii de Mihai Pelin; Impovarati de mostenirea Securitatii si Stasi, raspunsuri germane, romane si maghiare la o provocare istorica, documente ale unui simpozion international tinut anul trecut la Bucuresti; Constrangerea memoriei, insemnari, documente, amintiri de William Totok. Daca se adauga si articolele din presa cotidiana, din saptamanale, precum si interventiile si dezbaterile radiofonice si televizate, atunci contrastul devine contradictie. Nefiind singura situatie cand opinia generalizata este net contrazisa de o realitate totusi evidenta, chiar coplesitoare, in acest caz explicatiile sunt probabil macar partial diferite de cele valabile in alte imprejurari. Cea dintai ar putea tine de caracterul ambiguu al Securitatii, deopotriva mit, obsesie si realitate. Sunt trei "infatisari" care coexista si astazi la fel cum au coexistat inca de la infiintarea oficiala a politiei secrete comuniste, iar tocmai aceasta persistenta a indeterminarii, dupa mai mult de un deceniu de la prabusirea regimului care crease monstruoasa institutie, s-ar putea sa intretina ceea ce Gabriela Adamesteanu a numit sentimentul unei batalii pierdute. Este o afirmatie facuta la simpozionul tinut intre 6 si 8 iunie anul trecut la Bucuresti, la sediul si in organizarea Instit