Cum apare în orizontul literaturii un scriitor extraordinar? Pe neaşteptate, pe nesimţite, din întîmplare: există nenumărate adverbe şi locuţiuni adverbiale care notează aceeaşi percepţie a surprizei fericite. Cum apare pe firmamentul literaturii o nouă stea? Cu discreţie - pînă în momentul exploziei. Iată o problemă asupra căreia teoreticienii literaturii au ezitat mereu să se pronunţe.
Şi în literatura portugheză, ca în oricare alta, au loc câteodată apariţii strălucitoare. Ultima se numeşte José Luís Peixoto. În urmă cu cîteva luni, nimeni nu auzise de acest tînăr de douăzeci şi ceva de ani. (Are, de altfel, un nume imposibil, dintre cele mai banale, nume de mic funcţionar la percepţie, nume de mahalagiu de la marginea Lisabonei, un nume condamnat istoric la insignifianţă culturală). Oricînd însă se poate transforma "porecla în renume". Ne este întotdeauna greu să pronunţăm cuvîntul geniu în legătură cu un tânăr contemporan, dar el ar trebui uneori utilizat, măcar drept indicaţie categorială.
La început a scris versuri - extrem de ingenioase, dar cine se apleacă atent pe volumul de versuri al unui debutant de optsprezece ani? Cînd a scris însă primul său roman, cînd el a fost remarcat, dintre alte treizeci, de însuşi José Saramago, de unicul Premiu Nobel portughez pentru Literatură de pînă acum, lucrurile au început să se schimbe: acest roman a propulsat în cîteva zile numele lui José Luís Peixoto pe prima pagină a ziarelor.
E foarte greu ca la vîrsta de douăzeci şi ceva de ani un romancier (repet, un romancier!) să provoace senzaţie. E destul de rar şi ca un astfel de romancier să uimească prin problematica atacată în opera sa: omul în faţa neantului, semnificaţia ultimă a sinuciderii. Sper din tot sufletul că această proză nu conţine nici o premoniţie autobiografică! În ceea ce priveşte, mai mult decît premiul oferit de José Saramago,
