Cel mai fascinant spectacol t.v. al verii ni-l oferă Turul Ciclist al Franţei pe Eurosport. În mod inexplicabil, paginile sportive ale cotidianelor, buletinele de ştiri sportive de la televiziune şi chiar gazetele de specialitate (mai puţin "Prosport") îl ignoră. Mai ales televiziunea pare a prefera (doar e vară!) culisele sportului în locul sportului propriu-zis. Ca să spun că tot ce nu e fotbal aproape că nu există ca eveniment sportiv. Marile evenimente sînt vînzările de locuri în Divizia Naţională, preţul jucătorilor, declaraţiile agramate ale cîte unui jucător şi conflictele dintre antrenori şi cluburi. Turul Franţei care ocupă zilnic ore bune pe canalul amintit trece aşa dar neobservat în media românească.
Şi ce eveniment! Şi ce spectacol! Săptămîna a doua a Turului a avut în centru o etapă excepţională, lungă de peste 200 km şi care se sfîrşea cu o ascensiune de peste 20 km pe Muntele Ventoux. Bizar acest munte şi la fel de misterios pentru geologi ca şi Măgura Codlei de la noi. Situat în sud, aproape de climatul mediteranian, înalt de aproape 2000 m (cam cît cabana Caraiman din Bucegi), muntele îmbină o vegetaţie "caldă" cu o pleşuvie "rece": vîrful e gol-goluţ ca gîtul găinilor din rasa Leghorn. Nisip, pietriş, uscăciune. Asta după ce şoseaua a şerpuit printre arbori meridionali, ale căror coroane inextricabile fac şi mai fără sens absenţa completă de vegetaţie de deasupra.
Ei bine, etapa cu pricina din Turul Franţei a plecat de la şes, a fost cît se poate de plată preţ de 200 de kilometri, dînd ocazie să se afirme sprinterilor, pentru ca brusc, cînd nu mai erau decît 21 de kilometri, să înceapă serpentinele, fără cea mai scurtă "pauză", strînse în ac de păr, cu pantă medie de 9%. Şi-au intrat în rol căţărătorii. Plutonul, relativ compact pînă atunci, s-a risipit ca bătut de vînt. Cîţiva fugari, care rulaseră laolaltă, s-au risipit şi ei.
