Dacă nu ar fi el însuşi o parodie (dar este?), discursul lui Ioan Buduca ar fi demn de ridiculizarea şi de oprobriul lui Antisthius (pseudonimul adoptat de Nicolae Steinhardt). Altminteri, tipul de text pastişat de Buduca e unul dintre cele mai prolifice pe terenul românesc post-revoluţionar: acela al revistelor paranormale, care amesteca religia (cu o clară preferinţă pentru buddhism), numerologia şi astrologia, istoria şi politica, etc. pentru a compune o salată a tuturor domeniilor, de obicei asezonată cu o teorie a conspiraţiei sau cu o legitimare a vreunui rol cosmic al patriei, punct de întâlnire al energiilor oculte. Incoerenţa, de obicei generată de abundenţa mărcilor oralităţii (şi nu e vorba de vreun procedeu stilistic deliberat!) e adeseori secondată de o avalanşă de barbarisme lexicale pentru a produce un text ce oglindeşte aviditatea de senzaţional ieftin a populaţiei.

Toate caracteristicile enumerate se regăsesc în Noua Atlantidă, ea promiţând cititorului chiar câteva adaosuri interesante. Un exemplu ar fi meditaţia asupra raselor, care i-ar atrage autorului (de data asta pe drept cuvânt) - cel puţin din partea reprezentanţilor canonului political correctness - o lapidare în toată regula: Chinezi. Eschimoşi. Ţigani. Ramuri ale unei vechi subrase. Ramuri care au încetat să mai fie locuite de curentul principal de viaţă şi nu mai evoluează (pag. 46). Şi dacă tot s-a ajuns la un tip de esenţialism rasist de cea mai joasă speţă, o referire la chestiunea evreiască nu putea lipsi: Dacă n-ar conspira, evreii şi-ar rata misiunea spirituală (pag. 37). Imaginaţia autorului atinge dimensiuni hiperbolic - absurde când vine vorba de date noi care trebuie aduse la cunoştinţa publicului ca de pildă faptul că inginerii germani au primit mesaje de la atlanţi în legătură cu construirea O.Z.N.-urilor (cum mai puteau acestea rămâne obiecte zburătoare neidentif