Un fost înalt dregător al regimului de dictatură îşi deapănă amintirile sub acest titlu programatic. Autorul pare să-şi întemeieze dreptul de a relata istoria respectivei epoci pe faptul că a trăit-o. Trăirea istoriei pare să constituie un privilegiu de care autorul cu pricina a avut parte. Particularitatea oricărui privilegiu este distribuirea lui restrictivă. Trăirea istoriei ar fi astfel rezervată unei minorităţi de aleşi, rămînînd inaccesibilă marii majorităţi. Componenţii acesteia îşi conectează biografiile la istorie în calitate de particule ale unei mase anonime. Privilegiaţii trăiesc istoria luînd parte activă la evenimentele ei semnificative. Masa anonimă trăieşte istoria ca flux monoton al cotidianului. Primii se socotesc subiecţi ai istoriei, ceilalţi rămîn obiectul ei. Deosebirea nu decurge numai din felul în care trăiesc epoca, ci şi din gradul în care problematizează ori nu acest fel de a o trăi. Pentru privilegiaţi, biografia este o deschidere spre istorie, biografia anonimilor rămîne închisă în propriile ei limite. Primii au conştiinţa istoricităţii, de care ultimii sînt cu desăvîrşire lipsiţi. Posesia ori lipsa acestei conştiinţe nu schimbă condiţia existenţială în datele ei fundamentale. Trăirea istoriei nu presupune în mod necesar conştiinţa ei. La originea acestor deosebiri se află o relaţie de consubstanţialitate. Într-o abordare de factură

braudeliană esenţa acestei consubstanţialităţi este sincronismul: privilegiaţii şi anonimii convieţuiesc în acelaşi interval temporal pe care nu şi l-au ales şi căruia, deliberat sau nu, îi aduc diferite modificări. Asumarea non-alternativă a temporalităţii reprezintă, pentru toţi contemporanii, întîiul pas către integrarea în epocă. Orice epocă reprezintă o structură mai mult sau mai puţin stabilă de roluri. Indivizii trăiesc epoca asumîndu-i rolurile şi se grupează prin comunitatea rolurilor asu