* Viitoarea modificare a Constituţiei (care ni se şi pregăteşte, deja) ar trebui abordată drept cel mai potrivit prilej pentru o veritabila reformă constituţională. Dacă este adevărat că legea fundamentală propune o viziune, atunci e la fel de adevărat că ea trebuie să se întemeieze pe o opţiune profundă. Opţiunile de acest gen se oferă judecăţii noastre numai cînd asumăm întrebări mari şi dileme esenţiale. De pildă, văzînd cum arată societatea noastră, mi-aş dori ca noua Constituţie să plece de la o opţiune fundamentală în ceea ce priveşte raportul dintre public şi privat. Astfel, principiile fundamentale ar trebui să fie: (i) orice persoană are un drept inalienabil, care se exercită discreţionar, de a păstra tăcere sau de a face publice opiniile sale, ideile sale, biografia sa, dorinţele sale şi (ii) orice putere politică are obligaţia absolută de a face mereu publice acţiunile şi intenţiile sale. Pe această bază s-ar putea construi o relaţie decentă între individ şi stat, s-ar putea desena în mod funcţional regimul proprietăţii, s-ar putea proiecta arhitectura instituţiilor statului ş.cl. În plus, Constituţia ar contribui decisiv la dezvoltarea societăţii civile. * Tot în chestiunea proiectului constituţional, se exprimă diferite puncte de vedere în legătură cu statutul magistraţilor care vor alcătui suprema noastră instanţă. Personal, cred că: - dacă instanţa supremă va fi curte de casaţie (adică nu va judeca pe fond şi va avea exclusiv rol de control judiciar) este important să acordăm magistraţilor ei un mandat cu durată nelimitată; - dacă instanţa supremă va rămîne şi instanţă de fond sau dacă se va putea pronunţa şi pe fondul litigiilor în operaţiunea de control al hotărîrilor judecătoreşti emise de instanţe inferioare (cazul "casării cu reţinere"), atunci mandatul judecătorilor e normal să fie limitat în timp. Aşa cum arată sistemul nostru judiciar ac