- Editorial - nr. 155 / 9 August, 2002 Cand, intr-un articol recent afirmam ca pe noi, romanii, nu ne mai surprinde azi nimic, nici atacurile la memoria maresalului Ion Antonescu, nici la adresa adevarului si a poporului roman, aflat de straja la Portile Europei, in ultimul timp supus, din toate partile, focului incrucisat din toate armele urii, ale diversiunii si minciunii, ale "superioritatii" agresive si ale arogantei strainilor, aduceam, cu prisosinta si argumentele necesare. Parca niciodata cei trei "p" - cum se exprima poetul Grigore Vieru -, "pizma", "para" si "ploconirea" nu au fost mai la moda si mai amenintatoare pe meleagurile mioritice ca acum! Prea nu suntem scutiti, in ultimul timp, de "lectiile" date de maharii clipei, pe care mai-marii zilei de pe la noi le primesc, fara sa cracneasca, cu fruntea in tarana, dupa repetate termene la Inalta Poarta a Washingtonului. Prea ne impung cu degetul aratator in piept cei care nu vor sa priceapa ce s-a petrecut aici, in Ardeal, la 1848-49, pe vremea Diktatului de la Viena, la Ip, Treznea, Moisei, la Sarmasu, la Sucutard, la Prundu Bargaului, la Aita Seaca, la Mijlocenii de Campie, in Regiunea Autonoma Maghiara… Deci, nimic din tot ce am suferit noi, ardelenii nascuti, din "generatie in generatie" cu pumnii stransi. Multe au mai fost scenariile desuete si diversiunile clare in cei 12 ani postdecembristi, dar parca cele legate de personalitatea maresalului Ion Antonescu le intrece pe toate! Suparator devine faptul ca, in vreme ce noi suntem aratati cu degetul, suntem sfidati si desconsiderati, dupa ce am urcat Golgota Neamului, legea romaneasca devine pentru unii - muma, pentru altii - ciuma! Suficiente sunt argumentele pe care oricand vi le putem oferi! In timp ce se duce o desueta campanie de culpabilizare a Romaniei si a romanilor, ca o diversiune continua, ignorand barna din ochiul propriu, avand grija sa va