De obicei începe dimineaţa pe la zece şi continuă în reprize mai lungi sau mai scurte, al căror sens încă nu l-am prins, pînă seara, tot pe la zece. Locuieşte în blocul de vis-a-vis, dar adesea manelele lui se aud la mine în cameră de parcă şi-ar fi prins boxele chiar sub geamul meu. Manelistu' este cu vreo 4-5 ani mai tînăr decît mine şi, cum are un bust frumos, în formă de V, se arată la geam pentru a se bîţîi. S-ar părea că spectacolul pe care îl oferă se bucură de un oarecare succes deoarece, în timp ce tipul dansează, mama lui (o damă foarte blondă care mereu poartă pantaloni mulaţi) iese pe balcon pentru a-şi bea cafeaua şi pentru a-şi privi fiul. (Din cînd în cînd şi mama schiţează cu timiditate cîteva unduiri din buric - "că aşa-i frumoasă viaţa".) Cînd este vizitat de cîte o gagică (şi mai toate sunt blonde ca maică-sa), Manelistu' se simte obligat să-i demonstreze cît de tare e aparatul lui: dă volumul la maxim. Şi cum nu te poţi bucura de ceva ce nu poate fi văzut de ceilalţi, îşi scoate fata la geam (un fel de scenă ca la teatrul de păpuşi), dansează, fredonează ("frumoasă-i prinţesa mea, mă la-la-la"), chicotesc tandru, se sărută, în spatele lor fîlfîie perdeaua albă... N-am cum să cred că pe vecinii mei îi deranjează ritmurile Manelistului. Din cînd în cînd aud deschizîndu-se cîte o fereastră, apoi o voce de bărbat obosit de muncă & alcool: "Bă, pune un cîntec pentru cumnatu'!"; urmează, evident, dedicaţia şi cîntecul cerut. Repertoriul Manelistului este destul de restrîns, 7-8 melodii pe care le ascultă în aceeaşi ordine. Cam o dată pe lună, 2-3 melodii sînt înlocuite de new-entries. Situaţia se schimbă puţin cînd apare cîte un nou hit: hit-ul este reluat de n-sprezece ori pe zi înainte de a intra triumfal în repertoriu. Rar îşi face loc printre manele cîte un hip-hop (doar hip-hop românesc!) sau, ceva mai des, cîte un house. În urmă cu vreo dou