1. Şoferul de taxi (independent) care mă primeşte în maşină cu un rînjet mai mult decît lombrosian. Fusesem prevenit să nu mă urc în maşinile care nu ţin de una din marile firme de taximetrie bucureşteană, dar, în disperare de cauză, neavînd de unde alege, am riscat. Am remarcat totuşi cu uşurare că pe parbriz (potrivit legislaţiei în vigoare) era înscris tariful de 4.500 lei/km. Mergem ce mergem, mai schimbăm o vorbă despre vreme şi alta despre Băsescu. Aşa, într-o doară, trecînd pe Marcu Aoleriu, mă fac niznai şi-ntreb delicat: Dar cît luaţi pe kilometru? Douăzeci de mii, răspunde el, valorificîndu-şi excesiv sprîncenele cubiste. Păi, îndrăznesc eu, nu e cam mult, văd că pe parbriz scrie altceva. Aaaa, răspunde dumnealui, înduioşat de atîta naivitate, păi dacă scriam douăj'de mii, ce crezi, că mai luam pe cineva? Nu cred, îndrăznesc eu, imprudent, dar cine te ia o dată, nu te mai ia şi-a doua oară. Aşa e, acceptă el cu bărbăţie, dar clientul e un porc. Dac-ar fi după mine, pe toţi i-aş trimite la canal. Sinceritatea lui m-a cîştigat. Am mers pînă la capăt. 2. Tînăra cochetă care îmi intră în birou, păşind măsurat, ca o pisică. Lucrează de cîţiva ani în presă, a absolvit Facultatea de Jurnalistică în 1998, iar acum e în anul doi la Drept. A făcut reportaje, interviuri, dar ar dori să treacă acum la televiziune, ştiţi cum e, după o vreme vrei să apari pe sticlă. Cînd ai ceva de spus, trebuie să-ţi găseşti un spaţiu de exprimare. Ar dori să se facă prezentatoare de ştiri, de jurnal. Nu-i rău, observ eu, numai că prezentatoarele nu prea spun ce vor ele, ci mai mult ce vor alţii. Ele doar rezumă, condensează, lansează materialele făcute de alţii. Cu atît mai mult! - se entuziasmează viitoarea Barbara Walters. Să-ncercăm un exerciţiu, iată un articol de ziar, hai să-i facem o introducere, ca şi cum ar fi prezentat în Jurnal. Adică un cap video? - întreabă ea, fer