Demisecul zilei Intr-o duminica, inainte de slujba, doi zdrentarosi s-au proptit pe treptele unei biserici. Unul in partea stanga, unul in partea dreapta, incadrandu-i astfel pe enoriasii care urca-n biserica. Cel din stanga are o palarie soioasa in fata si se vaita de mama focului: "ajutaaati un biet crestin orb". Cel din dreapta, cu o palarioara identica, face si el, catranit: "ajutaaaati un biet evreu orb". Oamenii care vin la slujba nu prea ii baga in seama, inainteaza cu capul plecat, concentrati la problemele lor, fac cruci sfioase, incearca sa intre in atmosfera. Totusi, unii dintre ei trag cu coada ochiului, se codesc, baga mana in buzunar si scot ceva maruntis pe care-l lasa in palaria crestinului. Evreul, in partea cealalta, are palaria cam goala. A trantit el niste bancnote in ea, ca doar banul trage la ban. "Ajutaaati un biet evreu orb", face el spre picioarele care-i defileaza prin fata, dar parca-l desparte de ele un soi de zid fonic. La slujba, parintele tine o predica emotionanta, care deschide toate robinetele cerului si inunda, instantaneu, batistele asistentei. Un urias sentiment de plenitudine coboara, incet, peste nobila adunare, toate piepturile sunt pline de dragoste, caritate si alte asemenea simtaminte alese. La sfarsit, toata lumea zambeste la toata lumea, fetele tuturor radiaza, mainile bat, cu curaj, niste cruci foarte largi, oamenii ingenuncheaza, emotionati, si trimit catre cer mici mesaje de felicitare. Unii, mai indrazneti, murmura, cu ocazia asta, si cateva mici doleante pe care cerul, in marinimia lui, ar urma sa le dea citire intr-un moment de ragaz: fiecare are cate un mic necaz si, fireste, daca tot a ajuns la intimitati cu stapanirea, isi zice ca n-ar strica sa incerce si calea asta. Unul cauta, de cateva luni, niste segmenti speciali pentru Mertan si spera din toata inima ca nu va fi nevoit sa se duca la `Stambul, ori alte