De la bun inceput, ii datorez cititorului de buna-credinta o explicatie lamuritoare: atunci cind am fixat titlul definitiv al acestui eseu, am avut ezitari, si nu dintre cele mai usoare. Titlul putea fi, la fel de bine – dar poate prea academic – Leszek Kolakowski – rationalist postmodern, sau chiar – putin jucaus, de data aceasta – Un relativist la portile Absolutului, insa, calculind efectul fiecaruia dintre ultimele doua sintagme, am ajuns la concluzia ca, desi ele il reprezinta perfect pe Kolakowski, il si saracesc intrucitva, fiindca sugereaza ca filozofia pe care o practica acest om profund liber si neconventional, foarte apropiat atit de grotescul metafizic central-european, cit si de tendintele postmoderne care fac din ginditor un jucator relativist cu Absolutul, ar putea avea o aura catedratica, sau chiar aulica. Provenind dintr-o tara profund catolica (Polonia), traind intr-una pragmatica, dotata, insa, cu un simt superior al ierarhiei si al suveranitatii (Marea Britanie), nu se putea ca Leszek Kolakowski sa nu ia Absolutul in serios, mai ales atunci cind acesta soseste pe masa de lucru a filozofului printr-o augusta traditie, jalonata cu nume celebre. Insa, pasajul introductiv din Horror Metaphysicus1 ne pune in garda ca aici avem de-a face cu un alt tip de gindire: „Filozoful modern care n-a avut niciodata sentimentul c-ar fi un sarlatan are o minte atit de superficiala, incit probabil ca nu merita sa-i citesti opera“.

Trei cuvinte-cheie domina eleganta demonstratie din Horror Metaphysicus: histrionism, relativism si fragilitate. Primul vine din Nietzsche; celelalte doua: din epistema postmoderna. „Sarlatania“ tine nu atit de filozofie, cit mai cu seama de filozof: defineste conditia sa epistemologica si existentiala, o circumscrie. Dupa Kolakowski – daca dorim o formula frapanta, sintetica – filozoful este histrionul din interiorul filozofie