„In ciuda structurii sale atit de complexe – asemanatoare multora dintre romanele moderniste (de la Musil la Mann, de la Kafka la Robbe-Grillet) – cartea minutios construita a lui Manea este in esenta un mister psihologic, istoria cautarii unei organizatii oculte, povestea unui anchetator care isi pierde mintile, si, pina la urma, un foarte ingenios construit puzzle linear. Ca intr-o enigma, cititorul este invitat sa speculeze pe marginea unor indicii si sa faca in permanenta deductii. De la suprafata textuala, care este un amestec de scene realiste, visuri, cosmare si obsesii, cititorul se simte indemnat sa construiasca un cadru narativ plauzibil (dar niciodata cert). [...] Evenimentele cheie sint invaluite intr-o aura in care simbolismul primaverii, al Invierii, al mortii, al duplicitatii, al tiraniei si al falsitatii este in mod constant si imaginativ evocat, uneori pe un ton sarcastic, alteori cu accente grave, meditative. Si sint si alte voci ce se intrepatrund in aceasta carte polifonica, ce descrie ineluctabila dezintegrare a mintii lui Tolea: o gaunoasa «voce oficiala» (aceea a limbii de lemn a partidului), o voce popular-argotica (aceea a «smecherului», a tipului istet din Romania), o voce distant ironica si adeseori o voce puternica, stranie, obsesiv poetica, care e a autorului insusi.

Romanul lui Manea, probabil cea mai stralucita realizare literara a sa de pina acum, construieste o lume fictionala care este in chip enigmatic sufcienta siesi si, in acelasi timp, neasteptat de revelatorie pentru ceea ce unul dintre personaje numeste «psihologia recluziunii», a singuratatii si a exilului. Plicul negru este in ultima analiza o meditatie asupra inescapabilitatii exilului, a alinearii si a dezolarii intr-o sufocanta societate totalitara, intr-o atmosfera de teama si suspiciune, in care discretia si intimitatea sint in mod brutal refuzate.“

M